Un Iscă-Valuri obişnuit poate să controleze curenţii, să extragă umezeală din aer sau să aducă apă dintr-o sursă aflată în apropiere. De asemenea, Grisha Iscă-Valuri sunt însărcinaţi cu controlul mareei în portul nostru. Dar când se află sub influenţa jurdei parem, un Iscă-Valuri îşi poate modifica propria stare: trece de la solid la lichid și gaz, apoi revine la starea iniţială. Şi poate face acelaşi lucru şi cu alte obiecte. Chiar şi cu un perete."

Sufăr de o boală degenerativă numită osteonecroză. Deşi numele bolii se traduce prin "moartea osului", ceea ce poate să sune gotic şi romantic, adevărul e că, din cauza ei, fiecare pas pe care îl fac este dureros, iar uneori trebuie să merg cu o cârjă. Nu e o întâmplare că am ales să creez un personaj care luptă cu simptome asemănătoare şi de multe ori am simţit că eu şi Kaz șchiopătam împreună pe drumul acestei cărţi.)”

Oomen l-a scuipat în față. Kaz a scos o batistă din buzunarul hainei şi şi-a şters faţa cu grijă. S-a gândit la Inej zăcând pe masă, la trupul ei zvelt în braţele sale.

- Ţineţi-l, le-a spus el fjerdanului şi lui James. Apoi şi-a scuturat mâneca şi în palmă i-a alunecat un cuţit de despicat stridii. Avea tot timpul cel puţin două cuţite asupra lui, ascunse undeva în haină... 

A facut o tăietură precisă peste ochiul lui Oomen, de la frunte la pomete, şi, înainte ca Oomen să poată trage aer în piept să ţipe, Kaz i-a făcut încă o tăietură în direcţia opusă, un X aproape perfect. Abia după aceea a ţipat Oomen. 

Kaz şi-a curăţat cuţitul şi l-a vârât înapoi în mânecă, apoi şi-a băgat degetele înmănușate în orbita lui Oomen, care ţipa şi se zvârcolea în timp ce Kaz îi smulgea ochiul cu tot cu rădăcină...A aruncat ochiul peste bord şi a îndesat batista plină de scuipat în orbita rămasă goală. Apoi l-a apucat de maxilar, mănuşile lui lăsând dâre roşii pe bărbia lui Oomen. Acţiunile lui erau precise şi calme, ca şi când ar fi împărţit cărţi la Clubul Ciorii, dar furia lui era incandescentă, nebunească, neobişnuită. Ceva se descătuşase înăuntrul lui. 

Nina nu înţelesese niciodată cum reuşise Inej să urce şase etaje în toiul nopţii, pe fațada de piatră alunecoasă umezită de ploaie.

Înainte ca Mattias să poată face vreo mişcare, fata cu piele arămie a sărit pe spatele creaturii şi a răpus-o cu două pumnale lucioase înfipte sub armura ei de solzi. Şopârla a urlat şi s-a prăbuşit într-o parte. Mattias a simţit o undă de tristeţe. Era o creatură grotească şi nu văzuse pe nimeni care să scape cu viaţa din lupta cu ea, dar era o și ea o ființă. Dar acum ai văzut, şi-a spus el. Trebuie să fiu atent la pumnalele fetei arămii. (pumnale pe care Inej le botezase după numele sfinţilor ei, de fel, era o persoană foarte credincioasă)

Înainte de răpire Inej era foarte apropiată de părinţii ei, pe care îi iubea şi respecta mult. Ar fi vrut cu tot dinadinsul să îi revadă, dar contractul făcut lui Per Haskell  încă o ţinea captivă în Butoi; mi s-a părut o chestiune foarte drăguță de aceea aş vrea să împărtăşesc un fragment din carte legat de intimitatea familiei lui Inej:

-Vrei să-ţi spun secretul iubirii adevărate? a întrebat-o odată tatăl ei. Un prieten de-al meu obişnuia să spună că femeilor le plac florile. Avusese multe aventuri, dar nu-şi găsise niciodată o nevastă. Şi ştii de ce? Pentru că ,într-adevăr ,femeilor le plac florile, dar numai o anumită femeie adoră parfumul gardeniilor la sfârşit de vară, care îi aminteşte de cerdacul bunicii. Numai unei aumite femei îi plac florile de măr într-o ceaşcă albastră. Numai unei anumite femei îi plac muşcatele sălbatice. 

-Adică mamei! strigase Inej. 

-Da, mamei tale îi plac muşcatele sălbatice pentru că nicio altă floare nu are aceeaşi culoare şi, după cum spune ea, atunci când rupe o muşcată şi o pune după ureche, întreaga lume miroase a vară. Mulţi băieţi or să îţi aducă flori, dar într-o bună zi ai să găseşti unul care va afla floarea ta preferată, cântecul tău preferat şi prajitura ta preferată. Şi, chiar dacă va fi prea sărman ca să ţi le poată oferi, n-o să conteze, pentru că a avut răbdare să te cunoască aşa cum nu te cunoaşte nimeni altcineva. Doar acelui băiat merită să îi dai inima ta.

"-N-am nevoie de rugăciunile tale, a spus el.-Atunci ce vrei?Vechile răspunsuri i-au venit repede în minte. Bani. Răzbunare. Dar înăuntrul lui s-a auzit şi un nou răspuns-insistent, nepoftit. Pe tine, Inej. Pe tine-Te vreau fără armură, Kaz Brekker, sau nu te vreau deloc."

- Cum furi cel mai simplu portofelul cuiva?

- Îi pui un cuțit la găt? a întrebat Inej

- Un pistol în șale? a spus Jesper

- Otravă în băutură? a sugerat Nina

- Sunteți înfiorători, a spus Matthias

Relaţia dintre Nina şi Mattias este foarte complicată. Ea fiind o Grisha antrenată să lupte împotriva Fjerdanilor, iar el un druskelee îndoctrinat cu ură şi repulsie pentru poporul Grisha numai gândul unei idile între cei doi pare imposibil de realizat; dar sentimentele înfiripate între ei nu pot fi uitate atât de uşor; fiecare gest, fiecare vorbă şi privire în preajma ei îl fac pe Mattias să uite toţi anii de suferinţă şi să se întoarcă treptat în braţele preaiubitei sale Nina.

Ce-i unea? Lăcomia? Disperarea? Sau doar certitudinea că dacă unul dintre ei sau chiar toţi ar fi dispărut în noaptea aceea n-ar fi venit nimeni să-i caute...nu avea nici familie, nici frați, ci doar oameni alături de care lupta.
Jesper a fost cel care a vorbit primul:-Fără bocitoare, a spus el cu un zâmbet.
-Fără înmormântări, i-au răspuns ceilalţi la unison-până şi Mattias a şoptit cuvintele împreună cu ei.