23 ianuarie 2018

Recenzie: „Anamneza” de Ana Săndulescu


Titlu: Anamneza
Autor: Ana Săndulescu
Categorie: ficţiune/ literatură română
Data apariției: mai 2015
Număr de pagini: 214
Colecție: Radical din 7

INTRODUCERE:


Anamneza” este despre ceea ce noi, din prisma situațiilor de „normalitate” impuse de societate, considerăm subiecte taboo. Este despre oameni distruși, despre alegeri greșite şi repercusiuni dureroase, despre dragoste instabilă, despre droguri şi bisexualitate, despre adolescenţă.


REZUMAT:

Luisa, o tânăra de 17 ani, (apoi 18, ajungând pe parcursul cărţii la vârsta de 24 de ani) se trezește pe un patul de spital, după o comă îndelungată.

Sunt în spital, secția de terapie intensivă. Inima mea de douăzeci şi patru de ani uneori freamătă, uneori bate ca pulsul unei femei de 80 de ani, cuvintele doctorului de gardă.[…]Am zopiclonă în creier, barbiturice şi energizant în sânge; la antipod.

Până să ajungă în acel punct însă, trăieşte o poveste de viață foarte interesantă. La începutul cărţii Luisa este încă în clasa a XI-a şi este îndrăgostită lulea de Sorin (un tip cu mulți ani mai în vârstă, căsătorit de 5 ani cu o femeie pe nume Adina- am dedus că e frumoasă şi inteligentă, dar îl plictisește teribil pe Sorin - aflat în slujba poliţiei).

Apoi, dintr-o dată, mâna lui stângă a venit spre faţa mea şi mi-a cuprins bărbia, iar mâna dreaptă a băgat-o în buzunar. A scos ceva metalic, rece şi neplăcut, care s-a încolăcit foarte strâns pe încheieturile mele. „Ei, draga mea, cum e CÂND SIMŢI OŢELUL? , m-a întrebat în timp ce s-a depărtat de birou şi m-a lăsat cu mâinile încătuşate.



Pe lângă faptul că cei doi formează un cuplu, în cadrul investigaţiilor şi anchetelor sale de la departamentul anti-drog Sorin îi oferă Luisei şansa să joace, de mai multe ori, rolul de agent secret sub acoperire: adică să intre în contact cu deal-ări, cu consumatori şi furnizori de droguri şi diverse sortimente de pastile. De aici începe dependenţa protagonistei de droguri (Sorin nu e exclus de pe listă).





Sunt drogată, dar totodată sunt cea care-i prinde pe drogaţi.

După absolvirea liceului aplică pentru facultatea de economie, în Iaşi, departe de Sorin şi tot ce o plictisea (pe parcursul cărţii au diverse polemici şi contradicţii – relaţia lor mi s-a părut ciudată pentru că rolurile li se schimbă constant; la început el e stăpânul, iar ea e căţeluşul ascultător, între timp el devine căţeluşul, iar ea stăpâna sexi şi rea, plus diferenţa de vârstă; însă ce poate fi mai atrăgător la o carte decât o relaţie interzisă? Fiţi serioşi.)

La facultate îşi descoperă adevăratele orientări sexuale (bisexualitatea), pasiunea pentru droguri se amplifică, întâlneşte diferite persoane, dar cu toate acestea simte că încet lumea ei se prăbuşeşte, se dezintegrează şi că orice sens ar fi avut viaţa ei înainte, acesta făcuse toxiinfecţie şi murise, aşa că se lasă dusă (după cum puteţi observa, sugestiv, pe coperta cărţii) de val. – de fapt, n-are nicio legătură deoarece coperta face referire la fobia Luisei de apă, însă se potrivea).


Cărticica e structurată pe frânturi, sub forma unui jurnal, în paralel cu jurnalul Dorei, mama Luisei. Ceea ce însă m-a făcut să spun „wow” la sfârşitul lecturii a fost aspectul acesta uimitor:
·        Mama Luisei a murit salvându-o pe Luisa de la înec
·        jurnalul” care îi răspunde Luisei la gânduri este de fapt mama ei, fie sunt fraze din jurnalul avut de dânsa şi care se potrivesc celor scrise de fată, fie sunt lucruri pe care Dora i le-ar fi spus fiicei sale dacă ar fi avut ocazia


Perspectiva Luisei

„Cineva mă apucă de păr şi mă trage puternic în sus. Mama mă împinge la suprafaţă în timp ce valurile îi înghit corpul. Un domn a alertat salvamarii.
Aud înfundat ţipetele de disperare ale unor femei. Simt mâini încordate care îmi apasă pe torace. Încerc să mă agăţ de lumina soarelui. O scoică îmi perforează genunchiul. Mă ustură tot corpul. Mă doare capul. Din nas îmi ţâşneşte deopotrivă sânge şi apă sărată.
Îmi întorc încet capul ameţit.
Mama e la câţiva metrii de mine. Mama are chipul vânăt. Mama e întinsă pe nisip. Un bărbat îi acoperă trupul umflat cu un cearşaf alb.”

Perspectiva Dorei
jurnalul : valul înspumat mi-a răpit-o pe Luisa de timpuriu, dar iubirea maternă transcende orice opreliște, rămân foaia nescrisă, așteptând cerneala să-mi umple canalele deja pregătite. Ea este sacrificiul şi-mi simte durerea. Acum vede în sfârșit atenția cu care Mimi mă citea Luisei când era mică, meticulozitatea cu care mă șterge de praf când rămân în camera ei, respectul pe care îl are faţă de mine când nu mă mai deschide şi grija cu care mă pune în bibliotecă pe raftul preferat al licuriciului meu iubit”






Practic Dora, sentimentele ei, dragostea ei pentru Luisa s-au metamorfozat în acel jurnal, acel jurnal ce reprezintă sigura modalitate prin care încă mai poate păstra o legătură, prin care încă mai poate vorbi cu Luisa, cu licuriciul ei cu ochi albaștri, cum de altfel o va alinta pe parcursul cărţii.


PERSONAJ:

Luisa

Păr şaten cu şuviţe blonde trase toate în vârful capului, legate într-un coc lejer. Fire de păr încurcate, atârnând neglijent pe lângă urechi. Ochii albaștri, machiați discret cu roz, balsam transparent pe buze şi pomeți trandafirii. 45 kg. Sâni dezumflați şi o privire care roade. Şi totuși… Sorin  se uită la mine ca la o păpuşă dragă.

Răzvan e priceput cu reprimarea. Fără apă. Fără electricitate. Este egoist. Este sălbatic. Este o curvă socială. Face parte din generația mea, generația masochistă, cei mai triști dintre toți care au fost până acum.



CONCLUZIE:

Mi-a plăcut mult cartea, nu neapărat povestea în sine ci:
Ø Detaliile surprinzătoare
Ø Personajele cu un caracter puternic
Ø Poveștile de viață ale fiecăruia

Vă recomand cu drag cartea „Anamneza” scrisă de autoarea Ana Săndulescu! O puteţi găsi pe site-ul editurii Herg Benet.

Asta sunt eu, Constantin, un personaj dintr-o carte, personaj cu care se poate identifica oricine.






Omul care nu citește nu e cu nimic mai presus decât cel care nu știe să citească.

2 comentarii: