Recenzie: „Anamneza” de Ana Săndulescu
Titlu: Anamneza
Autor: Ana Săndulescu
Categorie: ficţiune/ literatură română
Data apariției: mai 2015
Număr de pagini: 214
Colecție: Radical din 7
Colecție: Radical din 7
INTRODUCERE:
„Anamneza”
este despre ceea ce noi, din prisma situațiilor de „normalitate” impuse
de societate, considerăm subiecte taboo. Este despre oameni distruși, despre
alegeri greșite şi repercusiuni dureroase, despre dragoste instabilă, despre
droguri şi bisexualitate, despre adolescenţă.
REZUMAT:
Luisa,
o tânăra de 17 ani, (apoi 18, ajungând pe parcursul cărţii la vârsta de 24 de
ani) se trezește pe un patul de spital, după o comă îndelungată.
Sunt în spital, secția de terapie intensivă. Inima mea de douăzeci şi patru de ani uneori freamătă, uneori bate ca pulsul unei femei de 80 de ani, cuvintele doctorului de gardă.[…]Am zopiclonă în creier, barbiturice şi energizant în sânge; la antipod.
Până
să ajungă în acel punct însă, trăieşte o poveste de viață foarte interesantă.
La începutul cărţii Luisa este încă în clasa a XI-a şi este îndrăgostită lulea
de Sorin (un tip cu mulți ani mai în vârstă, căsătorit de 5 ani cu o femeie pe
nume Adina- am dedus că e frumoasă şi inteligentă, dar îl plictisește teribil
pe Sorin - aflat în slujba poliţiei).
Apoi, dintr-o dată, mâna lui stângă a venit spre faţa mea şi mi-a cuprins bărbia, iar mâna dreaptă a băgat-o în buzunar. A scos ceva metalic, rece şi neplăcut, care s-a încolăcit foarte strâns pe încheieturile mele. „Ei, draga mea, cum e CÂND SIMŢI OŢELUL? , m-a întrebat în timp ce s-a depărtat de birou şi m-a lăsat cu mâinile încătuşate.
Pe
lângă faptul că cei doi formează un cuplu, în cadrul investigaţiilor şi
anchetelor sale de la departamentul anti-drog Sorin îi oferă Luisei şansa să
joace, de mai multe ori, rolul de agent secret sub acoperire: adică să intre în
contact cu deal-ări, cu consumatori şi furnizori de droguri şi diverse
sortimente de pastile. De aici începe dependenţa protagonistei de droguri
(Sorin nu e exclus de pe listă).
Sunt drogată, dar totodată sunt cea care-i prinde pe drogaţi.
După
absolvirea liceului aplică pentru facultatea de economie, în Iaşi, departe de
Sorin şi tot ce o plictisea (pe parcursul cărţii au diverse polemici şi
contradicţii – relaţia lor mi s-a părut ciudată pentru că rolurile li se
schimbă constant; la început el e stăpânul, iar ea e căţeluşul ascultător,
între timp el devine căţeluşul, iar ea stăpâna sexi şi rea, plus diferenţa de
vârstă; însă ce poate fi mai atrăgător la o carte decât o relaţie interzisă?
Fiţi serioşi.)
La
facultate îşi descoperă adevăratele orientări sexuale (bisexualitatea),
pasiunea pentru droguri se amplifică, întâlneşte diferite persoane, dar cu
toate acestea simte că încet lumea ei se prăbuşeşte, se dezintegrează şi că
orice sens ar fi avut viaţa ei înainte, acesta făcuse toxiinfecţie şi murise,
aşa că se lasă dusă (după cum puteţi observa, sugestiv, pe coperta cărţii) de
val. – de fapt, n-are nicio legătură deoarece coperta face referire la fobia
Luisei de apă, însă se potrivea).
Cărticica
e structurată pe frânturi, sub forma unui jurnal, în paralel cu jurnalul Dorei,
mama Luisei. Ceea ce însă m-a făcut să spun „wow” la sfârşitul lecturii a fost
aspectul acesta uimitor:
· Mama Luisei a murit salvându-o pe Luisa de la înec
· „jurnalul” care îi răspunde Luisei la gânduri
este de fapt mama ei, fie sunt fraze din jurnalul avut de dânsa şi care se
potrivesc celor scrise de fată, fie sunt lucruri pe care Dora i le-ar fi spus
fiicei sale dacă ar fi avut ocazia
Perspectiva
Luisei
„Cineva mă apucă de păr
şi mă trage puternic în sus. Mama mă împinge la suprafaţă în timp ce valurile
îi înghit corpul. Un domn a alertat salvamarii.
Aud înfundat ţipetele de
disperare ale unor femei. Simt mâini încordate care îmi apasă pe torace. Încerc
să mă agăţ de lumina soarelui. O scoică îmi perforează genunchiul. Mă ustură
tot corpul. Mă doare capul. Din nas îmi ţâşneşte deopotrivă sânge şi apă
sărată.
Îmi întorc încet capul
ameţit.
Mama e la câţiva metrii
de mine. Mama are chipul vânăt. Mama e întinsă pe nisip. Un bărbat îi acoperă
trupul umflat cu un cearşaf alb.”
Perspectiva
Dorei
„jurnalul :
valul înspumat mi-a răpit-o pe Luisa de
timpuriu, dar iubirea maternă transcende orice
opreliște, rămân
foaia nescrisă, așteptând
cerneala să-mi umple canalele deja pregătite.
Ea este sacrificiul şi-mi simte durerea.
Acum vede în sfârșit atenția
cu care Mimi mă citea Luisei când era
mică, meticulozitatea cu care mă șterge
de praf când rămân în camera ei,
respectul pe care îl are faţă de mine când nu mă
mai deschide şi grija cu care mă
pune în bibliotecă pe raftul preferat al
licuriciului meu iubit”
Practic Dora, sentimentele ei, dragostea ei pentru
Luisa s-au metamorfozat în acel jurnal, acel jurnal ce reprezintă sigura
modalitate prin care încă mai poate păstra o legătură, prin care încă mai poate
vorbi cu Luisa, cu licuriciul ei cu ochi albaștri, cum de altfel o va alinta pe
parcursul cărţii.
PERSONAJ:
Luisa
Păr
şaten cu şuviţe blonde trase toate în vârful capului, legate într-un coc lejer.
Fire de păr încurcate, atârnând neglijent pe lângă urechi. Ochii albaștri,
machiați discret cu roz, balsam transparent pe buze şi pomeți trandafirii. 45
kg. Sâni dezumflați şi o privire care roade. Şi totuși… Sorin se uită la
mine ca la o păpuşă dragă.
Răzvan e priceput cu reprimarea. Fără apă. Fără electricitate. Este egoist. Este sălbatic. Este o curvă socială. Face parte din generația mea, generația masochistă, cei mai triști dintre toți care au fost până acum.
CONCLUZIE:
Mi-a
plăcut mult cartea, nu neapărat povestea în sine ci:
Ø
Detaliile surprinzătoare
Ø
Personajele cu un caracter puternic
Ø
Poveștile de viață ale fiecăruia
Vă
recomand cu drag cartea „Anamneza”
scrisă de autoarea Ana Săndulescu! O puteţi găsi pe site-ul editurii Herg Benet.
Asta sunt eu, Constantin, un personaj dintr-o carte, personaj cu care se poate identifica oricine.
Omul care nu citește nu e cu nimic mai presus decât cel care
nu știe să citească.
2 comentarii
Interesanta carte, imi place ca pui mai multe poze la recenzii, da bine :)
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos! :)
Ștergere