INTERVIEW- Ion Valentin Ceaușescu (”La o țigară cu umbrele”)

” S-a născut în Horezu, Vâlcea, pe 24 fabruarie 1989, în zodia Peștilor, unde a și învățat primii 12 ani la singura școală din oraș, Grupul Școlar Constantin Brâncoveanu, însă n-a învățat niciodată să facă oale de lut, în buna tradiție a zonei. Are o soră pe care la început a privit-o cu mirare, dar pentru care ar face orice acum. A plecat în București unde spera să devină cineva, dar a terminat Facultatea de Litere (secția L.U.C.) și cu toate că nu l-a obligat nimeni, a continuat și un master în cadrul aceleiași facultăți, unde a învățat să compare literaturi (TL/LC). A lucrat de-a lungul timpului în puține locuri, prima lui slujbă a fost pe un șantier de construcții, pe la 18 ani și ultima într-o redacție a unui site. A colaborat cu mai multe reviste, Accente Culturale, Lectura, Poesis International, Tiuk!, Revista de Povestiri, Conta, SemneBune și a debutat cu o povestire în volumul colectiv Ficțiuni Reale, Ed. Humanitas, 2013, coordonat de Florin Piersic Junior. Din 2012 scrie despre cărți la SemneBune.ro și din 2011 despre concerte metal/rock pe Let`s rock.ro. Este implicat în diverse proiecte ale agenției culturale AdLittera.
Are ca hobby-uri fotografia și muzica rock. Îi plac câinii și filmele, anotimpul lui preferat e toamna și ar vrea să bea o cafea cu Salman Rushdie. Sau cu Paul Auster. Și cu Monica Belluci. Dar nu în același timp.”

V-am adus astăzi un nou autor, de la Editura Herg Benet. Pe mine una, răspunsurile lui m-au uimit, pot să spun că am cel mai frumos interviu de până acum, desigur și celelalte au fost minunate și mi-a plăcut extrem de mult să iau legătura cu alți autori, dar Valentin, mi-a dat niște răspunsuri excepționale. Eu una le ador! 

Vă las cu răspunsurile:

1. La ce vărstă ai început să scrii?

” E o întrebare care mă transportă înapoi în timp, pe vremea când eram elev în clasele primare. În perioada aceea am început să scriu mici poezii inspirate de ceea ce citeam sau ce ni se preda la școală: despre mama, despre natură, despre copilărie, prietenie. Le recitam la serbări sau le ofeream mamei de 8 Martie. Nici nu știu dacă mai sunt pe undeva. Apoi, când am crescut și pe măsură ce am început să citesc din ce în ce mai mult, s-au diversificat și subiectele despre care scriam. Calitatea era tot îndoielnică, nu am inventat vreun stil nou de a scrie. Dar scrisul în sine îmi provoca  imensă plăcere. În școala generală am scris foarte, foarte mult. Am și acum șapte caiete cu poezii, vreo douăzeci de nuvele, un roman fantastic neterminat, abandonat după vreo 300 de pagini, un altul pe care doar l-am schițat și multe altele. Am un sertar între cu „opere”.

Îmi făcusem și un plan de publicare, aveam titluri pentru volume, mă gândisem și la cine să vorbească la lansare. Eram organizat și foarte încrezător. Bineînțeles că nimic din toate astea nu s-au întâmplat și apoi, o vreme, nu am mai scris. În schimb, am început să citesc din ce în ce mai mult, devoram tot ce prindeam, tot ce îmi cădea în mână, mai ales în vremea liceului, când m-am și reapucat de scris. Dacă tot ce scrisesem până atunci se afla sub semnul naivității, al copilăriei, fără a avea vreo valoare (bine că nu am publicat nimic!), în liceu deja am început să am o anumită direcție, am devenit mult mai concentrat, mai sigur pe mine. Nici acelea nu sunt scrieri pe care le-aș vrea publicate, dar anii aceia au reprezentat ucenicia mea literară. Am citit, am scris, am trăit diverse experiențe, și negative și pozitive, care m-au maturizat, mi-au schimbat optica și stilul.

La modul ceva mai serios m-am apucat de scris în timpul facultății, am început să și public, să merg la cenacluri, am fost invitat să citesc la diferite lecturi publice, am început să cunosc oameni care scriu, să am proiecte mai bine structurate. De fapt, volumul meu, La o țigară cu umbrele, a fost scris în mare parte în primul și al doilea an de facultate, dar l-am rescris timp de câteva luni înainte de a-l publica, am mai adăugat texte noi și chiar și o poezie de pe la 17 ani, sunt curios dacă și-ar putea da cineva seama care este aceea. În acei ani pur și simplu simțeam poezia, poate sună aiurea sau arogant, dar niciodată de atunci nu am mai trăit atât de profund și de puternic actul poetic. Simțeam cum îmi curge literatura prin vene, fiecare poem era o luptă câștigată, o exorcizare, o bucurie, un duș rece. Dacă am fost vreodată poet, în anii aceea am fost. Acum m-am mai liniștit, sunt ceva mai cerebral, nu mă mai iau atât de în serios, am reînceput să mă joc. Atunci am scris foarte, foarte mult, volumul acesta cuprinde doar o parte din poeme. Bineînțeles, multe sunt slabe și nu o să le public niciodată, dar fiecare poem în sine mă electriza atunci când îl scriam. Și scriam tot timpul, scriam la mine în cap, apoi transcriam pe hârtie, la început de mână, de abia apoi pe calculator, visam și noaptea că scriu. A fost o perioadă încețoșată din viața mea, cu multe depresii și multă bucurie în același timp. E paradoxal, dar așa a fost. Și toată bucuria și nebunia acelor ani e în acest volum. ”

2. Ce ai simțit în momentul în care ți-ai văzut cartea publicată?

” Am încercat de mai multe ori de-a lungul timpului să public această carte, dar probabil că nu era gata, așa că a trebuit să aștept și să mai lucrez până s-a concretizat în forma de acum. M-am simțit liber, dar și cumva străin de ea. Am citit mărturiile multor autori care la fel spun, că în momentul când și-au văzut cărțile publicate, acestea nu le-au mai aparținut. N-am înțeles acest lucru până când nu mi s-a întâmplat și mie, dar așa e. Când mi-am văzut umbrele frumos strânse între două cărți am avut o senzație de irealitate, însă aș minți dacă nu aș recunoaște că a fost una din cele mai frumoase zile din viața mea. M-am simțit împlinit, liber, mulțumit, fericit, de-a dreptul fericit. Câțiva oameni au crezut în scrisul meu și m-au ajutat să public această carte și o să le fiu mereu recunoscător. ”

3. Te-ai gândit vreodată că vei ajunge să scrii o carte?

” Da. Știam că o să reușesc să scriu și să public măcar o carte. Credeam că acest lucru se va întâmpla mai devreme, dar e mai bine că s-a întâmplat anul trecut. Sunt autori care își renegă prima carte, cărora le e rușine cu ce au scris, mie nu îmi e și nu o să o reneg niciodată. Am muncit mult la ea, am trăit-o practic și chiar cred că e o carte onestă care mai devreme sau mai târziu va avea un destin al ei. ”


4. Care este cel mai greu lucru în procesul de a scrie și de a publica o carte?

” Uneori mă doare mâna, alteori mă doare spatele de la stat la birou, uneori mi se încețoșează privirea. Fizic, e greu să scrii, e nevoie de o coloană vertebrală puternică, așa cum zicea un scriitor din secolul trecut, nu mai știu exact care, poate Faulkner. Pare ușor să stai pe scaun și să înnegrești pagina sau apeși cu degetele pe taste, dar nu e chiar așa. Te consumă atât fizic, cât și psihic, dar nu mă plâng. În rest, nu e dificil, e chiar plăcut să vezi că ți-a ieșit un poem sau o pagină de proză. Nici un scriitor nu știe exact ce va scrie în continuare și de multe ori textul care ți-a ieșit te surprinde. Legat de publicat, e o discuție mai lungă, dar important e să scrii o carte bună, onestă, una care să merite să fie publicată și mai devreme sau mai târziu, dacă ai destulă răbdare, ea chiar va fi publicată. Important e să vrei să scrii din ce în ce mai bine și să te autodepășești, nu doar să publici cu orice preț o carte pe care mai apoi o vei renega sau care va zace pe rafturi necitită, neiubită. ”



5. De ce scrii?

” Scriu pentru că nu pot altfel și atunci când nu scriu sunt trist, sunt deprimat. Nu cred că e o alegere, ci mai mult un dat, poate chiar un dar, încă nu îmi dau seama, dar simt că va trebui să continui să fac asta, fiindcă altfel aș fi nemulțumit de mine. În plus, scriu și pentru a îmi pune ordine în gânduri, scriu pentru a imortaliza anumite momente sau persoane, pentru a nu (mă) uita. În volumul meu există un capitol care se numește Galeria umbrelor și el este dedicat unor persoane care nu mai sunt în viață, care acum sunt umbre. Întreg volumul meu este un lung dialog cu tot felul de umbre: ale celor ce nu mai sunt, ale copilului care am fost, ale fostelor iubiri, dar sunt și umbre care mi-au întunecat sufletul și pe care am încercat să le eliberez prin scris: umbrele depresiilor, ale nopților nedormite,  la care se adaugă umbre ale societății. Până la urmă scrisul e cunoaștere și exorcizare, dialog cu propria viață și o dare de seamă a propriilor trăiri. ”


6. Menționează, te rog, o carte (mai multe dacă preferi) care te-a influenţat ca scriitor. În ce mod te-a influențat?

” Întrebarea aceasta mereu mă blochează, fiindcă nu îmi place să mă limitez la un autor sau altul. Tot timpul am un alt autor preferat, o altă carte care îmi place foarte mult. O să zic doar atât: prima carte care pur și simplu m-a fermecat a fost Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain. Ultima carte care m-a lăsat mut de admirație a fost Laur de Evgheni Vodolazkin. Prima carte care m-a făcut să simt că literatura e mai mult decât poveste a fost Nostalgia, de Mircea Cărtărescu, primul poet care m-a făcut să văd altfel poezia a fost Ioan Es. Pop. Despre celelalte sute sau mii de cărți, cu altă ocazie. ”


7. Care crezi că sunt părţile tale forte ca scriitor si ce slăbiciuni crezi că ai ?

” Sunt cam leneș, scriu cam rar în ultima vreme și mereu am impresia că nu scriu îndeajuns de bine, că pot mai mult, că sunt locuri din mintea mea prin care nu am umblat, dar va veni și vremea aceea. Mai am și slăbiciunea de a crede că ceea ce scriu eu poate bucura pe cineva. Nu știu care sunt părțile foarte, probabil sunt variabile ale părților slabe. Nimic nu e doar alb sau negru și o slăbiciune poate fi uneori un punct forte și viceversa. ”

8. Care este cea mai semnificativă lecţie pe care ai învăţat-o ca scriitor sau care sunt concluziile tale în privinţa scrisului ?

” Sunt lucruri mult mai importante decât scrisul, dar e foarte important pentru mine să scriu. În rest, nu știu, poate la bătrânețe voi înțelege mai bine în ce fel mi-a influențat scrisul viața, cât de important e, ce mi-a adus, ce mi-a luat. Sunt prea tânăr momentan pentru a da un răspuns satisfăcător, altul decât cel de mai sus. ”

9. Ți-ai dorit dintotdeauna să fii scriitor? Ce rol a jucat literatura în viața ta?

” Când am început să scriu nici nu știam foarte bine ce fac și era o joacă frumoasă. Apoi am avut nevoie de scris pentru a mă înțelege, iar acum e o combinație între cele două: e o joacă frumoasă de care am nevoie. Nu mă consider scriitor, dar știu că scrisul e important pentru mine. Scriitorii scriu și sunt scriitori doar când scriu, în rest sunt pur și simplu oameni care fac tot felul de lucruri. Literatura, în schimb, este foarte importantă. Nu mă văd în postura de necititor, nu îmi imaginez că va veni o vreme în care cărțile nu o să îmi mai vorbească, o vreme fără literatură. Odată cititor, mereu cititor. ”

10. Ce gen literar preferi și ce autor în mod special?

” Nu mă limitez la un gen anume, îmi place să am lecturi cât mai diversificate, cât mai largi, cât mai extinse. În funcție de starea pe care o am, de ce mi se întâmplă prefer pentru o vreme un gen sau altul, dar acestea variază mereu. Citesc poezie, proză scurtă, S.F., memorialistică, biografii, istorie, cărți de politică, eseuri, cărți de interviuri, jurnale, filozofie, you name it. În schimb, nu prea citesc teatru, prefer să văd piesele puse în scenă. De exemplu, acum citesc foarte multă proză și descopăr sau redescopăr autori români, contemporani sau clasici. Despre o parte din lecturile mele am mai scris pe blogul personal, www.umbredecuvinte.ro, și continui să scriu săptămânal pe www.semnbune.ro . ”

11. Cum ai descrie in câteva cuvinte mesajul cărții tale, ” La o țigară cu umbrele ”?

” Cartea nu are un mesaj anume, nu îndeamnă pe nimeni la nimic. În schimb e o carte foarte personală, am fost sincer, poate prea sincer, aproape că m-a stors de putere. Cartea, chiar dacă nu pare, are o structură gândită, nu sunt doar poeme alese la întâmplare, ele spun o poveste, una fragmentată, e o călătorie prin amintirile mele, prin trăirile mele. Volumul mai e și un lung dialog cu tot felul de umbre. ”



12. La ce carte lucrezi în prezent și când va fi ea lansată?

” Am mai multe proiecte în lucru, dar nici unul nu este definitivat și nu știu când și dacă le voi publica. E vorba de un volum de poeme, care este într-un stadiu destul de avansat, dar lucrez și la câteva proze scurte și la un roman. De fapt, sunt proiecte pe care le-am început mai demult și pe care mi-aș dori să le termin. Cu ajutorul lui Dumnezeu, acest lucru se va întâmpla. ”

13. De ce cartea se numește La o țigară cu umbrele ?

” În primul rând, trebuie să fac o precizare: cartea se numește La o țigară cu umbrele (unde „umbrele” nu este pluralul de la „umbrelă”, așa cum au crezut mulți, ci articularea cu articol hotărât a formei de plural „umbră”: „umbre”- „umbrele”), iar expresia „ a sta la o țigară cu cineva” este un mod de a spune că stai de vorbă cu cineva, că petreci timp cu cineva, că depeni amintiri cu cineva, că faci planuri. Eu am stat de vorbă cu propriile mele umbre și cu umbre ale celor care nu mai sunt. Umbrele astea reprezintă atât persoane, cât și gânduri, stări, vise. Nu țigara e importantă, de fapt ea nici nu contează, poate să fie un pahar cu apă sau o cafea, ci comunicarea și descoperirea a ceea ce ești, a ceea ce ai devenit. Titlul parafrazează și un vers din poemul Umbre: „Azi am stat de vorbă/ La o țigară cu umbrele.” Mi s-a părut un titlu insolit și în ciuda faptului că mulți mi-au zis că va naște confuzie, am hotărât să îl folosesc. ”

14.Care este mesajul tău pentru cititorii cărții ”La o țigară cu umbrele?”  Dar pentru cei care citesc acest articol ?

” Mi-aș dori ca fiecare cititor al volumului  meu să se regăsească măcar într-un poem de-al meu și să nu simtă că a pierdut timpul cu această carte. În rest, să auzim numai de bine și nu uitați să visați! ”

  • Mulțumesc celor care au rămas până la sfârșit, sper ca v-au plăcut la fel de mult, ca și mie. După cum v-am spus, răspunsurile acestea sunt excepționale!

Dacă doriți să aflați mai multe despre Valentin, puteți accesa aceste link-uri:



You May Also Like

3 comentarii

  1. E prima data cand aud de acest scriitor. Ma bucur ca prin intermediul intermediul interviurilor de pe acest blog mai pot descoperi cate ceva nou.

    RăspundețiȘtergere
  2. E prima data cand aud de acest scriitor. Ma bucur ca prin intermediul intermediul interviurilor de pe acest blog mai pot descoperi cate ceva nou.

    RăspundețiȘtergere
  3. Spre rusinea mea, nu am auzit de acest scriitor, desi sunt din Valcea, ca si el ♥

    RăspundețiȘtergere