Recenzie: ”La o țigară cu umbrele” de Ion Valentin Ceaușescu

by Alexandra Haliga - 14:19

Titlu: La o țigară cu umbrele

Autor: Ion-Valentin Ceaușescu

Data apariție: aprilie 2015

Categorie: Ficțiune/Poezie

Nr pagini: 144

Editura: Herg Benet

"La o ţigară cu umbrele" este titlul unui volum foarte interesant şi relaxant de poezii, prin care autorul, Ion-Valentin Ceaușescu, transpune pe foile albe, cu grijă și într-un mod organizat, propriile trăiri şi sentimente, recente sau trăite cu ani buni în urmă, într-un mod sincer şi necenzurat spre deliciul cititorilor.

Scrierea autorului am comparat-o, în mintea mea de foarte multe ori, cu operele și modelele pictate de Pablo Picasso, abstracte şi greu de priceput (ori poate asta e mentalitatea mea de copil și din acest motiv îmi par dificil de perceput), cu multiple detalii semnificative care puse cap la cap deschid uşa secretă spre găsirea mesajului ascuns (știu că pare că o dau în S.F. dar mi-a plăcut foarte mult). Ambele, la prima vedere, îţi stârnesc sentimente de repulsie şi fac ca ridurile dintre sprâncene să se intensifice, însă care la o cercetare mai atentă îşi îndeplinesc scopul şi...impresionează.

Structura cărții este de altfel foarte îngrijită, nespecifică dacă ar fi să ne luăm după stereotipurile făcute pe seama bărbaţilor este compusă din 5 capitole:

GALERIA UMBRELOR
COPILUL ŞI UMBRELE
REGINA CEŢII
CEAŢA ŞI NIMICUL
UMBRE VII

Un alt element al volumului este reprezentat de continuitatea dintre titlurile capitolelor și simetria dintre început şi sfârşit, prezente şi în cadrul poeziilor.

Legat de continuitatea ideilor, lucru care mie îmi oferă o deosebită plăcere(e ca atunci când uiţi lucruri ca de exemplu bani sau gumă în buzunar şi peste 2 săptămâni le regăseşti) reprezintă repetarea detaliilor care îţi oferă impresia de naraţiune ca de exemplu în poezia "Autoportretul la lumina ţigării" apar versurile:

"cu mâinele adânc înfipte în buzunare

cu mâna dreaptă îmi pipăiam creta albastră",

iar motivul cretei albastre se repetă în poezia "Jocul copiilor cu propriile umbre":

"M-am uitat neatent în buzunarul stâng al blugilor

și am găsit o cretă albastră"

însă alt exemplu mai interesant se desprinde din poezia "Arcașii ceții", arcași pe care eu i-am comparat cu gândurile morții, cu gândurile depresive:

"Vor veni şi arcașii ceţii

Mă vor aştepta în padure

Lângă izvorul magic ce spune poveşti

Frumoşilor pierduţi printre copaci şi datini

Fugari din palate de scrum... Acolo mă vor săgeta arcașii ceţii

Cu săgeţi de argint muiate-n pelin

Din trupul meu va curge lin

O mare de sânge şi venin

Din rănile adânci şi obosite

Vor creşte flori dalbe.. "

şi a căror prezenţă este resimţită în "Regele a murit":

"azi-noapte au trimis arcașii ceţii după mine... ".

Fiecare capitol începe cu versuri sau chiar mai multe din diferite melodii rock/metal (Porcupine Tree, Opeth, Marduk) care mi s-au părut într-o oarecare măsură reprezentative pentru întreg cuprinsul capitolului corespunzător;

În multe dintre "poezii" (am pus cuvântul în ghilimele deoarece ele nu au structura tipică poeziilor, cel puţin poeziile cu care sunt eu obişnuită ca de exemplu cele ale poeților foarte cunoscuţi din literatura română ca Mihai Eminescu sau Nichita Stănescu, topicul semănând cu cel al lui George Bacovia- Moartea şi sentimentele depresive metamorfozate sub forma unor cuvinte și expresii frumoase -un deliciu pentru unii, o aversiune pentru alţii, toate servite pe o tavă aurită cu un serveţel deasupra) ci mai mult a unor poveşti sau scenarii dintr-un jurnal, lucru susţinut şi de apariţia rară a rimei şi ritmului specifice poeziei autohtone;

Începutul şi sfârşitul sunt simetrice; autorul îţi expune o idee, ți-o narează iar când ai început să te pierzi în profunzimea lecturii acesta îţi aruncă brutal uneori ori ușor în faţă ideea iniţială, tu rămând captiv în interiorul unui cerc perfect (e ca şi cum în mintea ta s-ar aprinde un beculeţ pe care scrie "aham, am înţeles!"

Mi-au plăcut în mod special poeziile "Sinuciderea lui Don Juan" care m-a amuzat copios; modul direct şi gol de exprimare (şi chiar e amuzant pentru că unele dintre poezii sunt atât de profunde că te poţi rătăci printre rânduri, iar în altele evenimentele pur şi simplu sunt azvârlite verde în faţă). Transpunerea modului de viaţă al vestitului Don Juan inventat cu secole în urmă în secolul al XX-lea și inadaptarea acestuia la condiţile/pretenţiile impuse de dame l-au determinat să-şi dorească moartea, foarte frumos imaginată dar realitatea lasă de dorit. Da, chiar am apreciat mult sinceritatea poetului;

Cealaltă poezie se numeşte "Fapt divers"; se descrie(dar mai mult se ironizează) într-o manieră subtilă modul de conducere al ţării, corupţia şi efectele fanatismului religios/social, gândirea greşită a cetăţenilor, ipocrizia şi dorinţa de a lăsa toate acestea în urmă "scoţând aripile din dulapul ăla vechi";

Sfârşitul însă reprezintă cireaşa de pe tort, sarcasmul te izbeşte şi nu ştii ce ar fi normal să faci, să râzi ori să plângi ("Toate merg bine").