SUNT CITITOR, DAU LA LITERE


Hello peeeps!

V-am promis că după sesiune am să revin cu postarea despre facultate și cum mi s-a părut mie primul semestru. Încă nu am dat de esența acestei facultăți, dar vă las aici o primă impresie pe care am avut-o într-un prim semestru.

De câte ori nu am auzit fraza aceasta „Îmi place să citesc, deci o să dau la litere sigur!”. Hell no!

Dacă îți place să citești și dai la facultate doar pentru „a mai citi ceva” faci o mare greșeală. Vă prezint perspectiva pe care o am eu acum, de la specializarea mea (română – engleză). Specializarea cu română principal este foarte solicitantă, ai foarte mult de citit, gândiți-vă că pentru o disciplină am avut 17 cărți, doar una de teorie.

Literatură comparată
Această disciplină mi-a plăcut cel mai mult, cea cu 17 cărți, aveai cărți precum: „Moș Goriot”, „Părinți și copii”, „Un erou al timpului nostru”, „Vânătorii de zmeie” (la care am avut prezentare). La această materie aveai obligatoriu de prezentat una dintre temele propuse, alegeai o temă (un seminar, o săptămână) și-ți picau 2 cărți, dacă sunteți mai mulți la tema respectivă vă puteți împărți sarcinile și să citiți jumătate; dar cel mai recomandat este să ai ambele lecturi în minte.


Ce făceai la prezentare? Aveai cartea sau cărțile, depinde de caz, și o prezentai, spuneai cu cei ai rămas în minte, ce vrea ea să transmită și care este eroul din carte. Noi am avut tema eroului pe parcursul celor 17 cărți, în fiecare apărea un erou/antierou și trebuia să-l preziniți. Aveai o discuție liberă în fața clasei, precum un club de carte.

o parte dintre lecturile pentru această disciplină



Haha, bun, aceasta a fost partea pozitivă a facultății, să vă spun și despre celelalte? 😂😂

Pe semsestrul I am avut în jur de 14 materii, vă enumăr aici câteva denumiri: teoria literaturii, metodologie, lexicologie, lingvistică; printre care am avut și câteva cursuri „practice” de conversație, texte etc.

Să vă povestesc despre fiecare disciplină în parte pentru a vă putea forma o părere, nu?

Teoria literaturii
Aici o adevărată provocare, deoarece nimic din ce am făcut în liceu despre autorii canonici nu a fost prea de folos la facultate. La această disciplină am avut autori români și străini de citit, dar cărți de teorie precum: Matei Călinescu, Hugo Friedrich, Edgar Allan Poe, Goethe, Baudelaire și lista continuă, din perspectiva mea, la nesfârșit. 

După cum indică și numele disciplinei „teorie”, aveți la teorie de vă ajunge toată viața, însă printre miile de cărți de teorie aveți nevoie și de ceva literatură: „Madame Bovary”, „Ciuleandra”, Karl May și Jules Verne joacă roluri importante aici și foarte multă poezie.
   

 Metodologie
Aici nu este foarte mult de discutat, Introducere în metodologia cercetării ştiinţifice şi în utilizarea noilor tehnologii informatice poartă denumirea această disciplină. Am avut de făcut un proiect prin care am transcris o operă (în jur de 30 de pagini în word), un pic mai complex, dar materia aceasta nu v-ar da dureri de cap deloc.


Lexicologie
Încă o materie la care am mers cu drag și care mi-a rămas în minte și acum. Această materie studiază lexicul unei limbi, aici vorbiți în general despre limbă și cuvinte. Un fel de gramatică, dar care îmbină și teorie. Vorbim aici despre sinonimie, antonimie, paronimie, forma corectă a unui cuvânt, defective de plural, de ce anumite cuvinte sunt scrise la plural așa și multe altele despre limbă și gramatica ei.

Lingvistica
Prietena mea... Ce pot spune! Am avut norocul să prind o restanță la această materie, doar din cauza emoțiilor. A fost singurul examen oral și, oarecum, acest lucru mi-a dat un pic de panică. Emoțiile m-au acaparat și am clacat, însă totul a fost bine, m-am adunat în sesiunea de restanțe și a fost totul bine.

Aici o să vorbiți... hmm, despre limbi și proveniențele lor, despre foneme, moneme, morfeme, semn lingvistic, act lingvistic, funcțiile limbii și mulți lingviști care nici până azi nu mi-au ieșit din cap. Pregătiți-vă să auziți Adrian Marino și Saussure toată viața voastră de student.
*la această materie am citit de 4 ori aceeași carte pentru a înțelege un pic ceva despre materie


Cursurile practice au fost toate în limba engleză, deoarece am avut ca limbă secundară engleza. Cel de conversație e pur și simplu... Conversație pe care o purtați în clasă pe baza unor topicuri, subiecte diferite și puteți veni chiar voi cu propuneri pentru curs. Cel de texte implică citirea unor texte/cărți pe care le dezbateți la curs. Am avut texte precum: The yellow wallpaper, The story of an hour, The house of Usher, The bell jar, google it dacă vreți să aflați mai multe. Fiecare text făcea parte dintr-un topic, spre exemplu: woman's submission, gothic house, the power of man vs divine power, the social condition in the 1950s America etc.

În mare parte acestea sunt cursurile pe primul semestru, anul I la Facultatea de Litere din cadrul Universității Al.I.Cuza, nu pare așa greu, nu?

Vă anunț că aveți o groază de examene, atât în presesiune, cât și în sesiune. În total o să aveți 11 examene pe primul semestru, mai aveți uneori examene care se împart și aveți de 2 ori la aceeași materie, dar o să supravețuiți dacă vă place ce faceți. Eu una numai așa am reușit să ies din micuța „depresie” pe care mi-a impus-o sesiunea, dar eu sunt un caz special, deoarece pesimismul când vine vorba de propria persoană e în floare.

Dacă aveți o atracție spre cărți, spre limba română (sau alte limbi), spre gramatică și lucruri asemănătoare v-aș îndruma spre această facultate; însă dacă aveți doar o pasiune pentru cărți/hobby v-aș recomanda să găsiți ceva care să vă vină „mănușă”, ceva la care vă simțiți cu adevărat buni.


You May Also Like

5 comentarii

  1. Fain articol, mai ales concluzia, care cred că se potrivește oricărei facultăți. Eu am terminat Calculatoare la Politehnică și sunt perfect de acord: dacă alegi ceva de care ești cu adevărat pasionat, vei reuși să depășești toate provocările care apar la facultate. Dacă e doar așa, un fel de hobby, mai bine îți alegi altă specializare/facultate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inițial eu am mers pe această concepție, dacă am un hobby să scot din el o carieră, nu e greșit în totalitate, dar hobby-ul trebuie să rămână doar o pasiune pe care o face din plăcere. Când deja începi să-ți impui anumite lucruri... nu mai reușești să faci totul ca la început.

      Ștergere
  2. M-ai ajutat enorm de mult ! Aveam dubii cu facultatea de litere, dar cum nu prea am de ales acum chiar stiu ca o sa-mi placa cel putin cat de cat si am o mai mare idee...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vreau să fac din ce în ce mai multe postări, deoarece am impresia că elevii nu sunt deloc informați cu facultățile, de aceea și multe abandonuri. Din punctul meu de vedere, dacă am ști mai multe detalii înainte, cred că alegerea ar fi mai ușoară și am merge „la sigur” și să nu fie o „surpriză” atunci când intrăm în pâine în facultate... :D

      Mă bucur că am reușit să te ajut!
      xoxo

      Ștergere
  3. Frumos articol,mă regăsesc în el 🤗🤗

    RăspundețiȘtergere