#experțiîncărți: Obiecte ascuțite de Gillian Flynn




Hello peeps! 💜

Anul acesta Librarium a împlinit 10 ani, acest eveniment a lansat și o campanie denumită #experțiîncărți, fiind prezente 9 categorii de experți pentru toate genurile literare.

Îi mulțumesc Ghandei, de la Jurnalul unei cititoare, că m-a recrutat pentru această campanie și mi-a încredințat încrederea ei în legătură cu timpul meu. Când vine vorba de deadline-uri sunt praf, nu reușesc să mă pregătesc în totalitate și las mereu pe ultima clipă ce am de făcut.

Am fost aleasă drept expertul în romane polițiste, pe filiera thriller/horror, hihi, deci recomandarea mea a fost una pe măsură! Eu i-am recomandat Andreei, de la blogul ce-i poartă numele Andreea Pandelea, iar astăzi aflați dacă lectura pe care i-am recomandat-o i-a plăcut!
Eu am ales să primesc o recomandare de la expertul în cărți pentru adolescenți (YA) și, credeți-mă, nu a fost deloc ușor! (Scuzele mele, Teodora!)

Vedeți recenzia mea aici:



Recenzia Andreei în legătură cu Obiecte ascuțite de Gillian Flynn:

Mi-am dorit foarte mult ca alegerea mea să fie o carte thriller nu pentru că nu aș mai fi citit cărți din această categorie – nu multe, sinceră să fiu –, ci pentru că de la un timp am început să prind gustul acestor povești. Cred că de prin vară, dacă nu mă înșeală memoria, am realizat că acest gen ar putea să devină, încetul cu încetul, unul preferat. Și cu toate astea, refuz să mă consider un expert în thrillere,iar  faptul că expertul de la care a trebuit să primesc o recomandare a fost fix o persoană care se pricepe foarte bine la acest gen, nu a putut decât să mă încânte. 

Recunosc că, atunci când Alexandra mi-a recomandat să citesc Obiecte ascuțite, am fost destul de reticentă în accepta sau a prefera ca aceasta să îmi spună un alt titlu, deoarece am reușit să vizionez trei episoade din mini-seria cu același nume, și cu toate că mi-a plăcut destul de mult atât cât am văzut, parcă nu mai simțeam același interes și pentru a citi cartea. Iar acest aspect cred că s-a datorat și faptului că niciodată nu am fost foarte atrasă de cărțile lui Gillian Flynn; poate popularitatea, nu știu. Dar apoi am fost asigurată că romanul avea să fie mult mai bun și că nu se compara cu ecranizarea, plus că voiam – până la urmă – o provocare. Ceva ce nu aș fi citit, în mod normal, chiar și dacă era vorba despre un thriller. Îmi aduc aminte că m-a sfătuit să o lecturez cu melodia Send my love a lui Adele, doar că, dragă Alexandra, am uitat de ea. În schimb, am reascultat-o după ce am citit cartea și, împreună cu acțiunea și sentimentele pe care mi le-a oferit povestea, recunosc că îți dau dreptate. Se potrivește atât de bine!


Singura frică reală pe care am avut-o cu această carte, a fost să nu fie o carte polițistă, în sensul că povestea să nu se ducă mai mult în acea zonă; știu că, de multe ori, un thriller vine la pachet și cu o anchetă, scene polițiste și altele de genul. Nu am nimic cu acest gen, doar că nu sunt atât de prietenă cu el și nici nu cred că o să ne înțelegem foarte bine vreodată. Și am primit exact ce mi-am dorit, deoarece, în ciuda faptului că marea majoritate a acțiunii s-a petrecut în jurul rezolvării cazurilor de omor ale celor două fete, latura psihologică, traumele familiale, problemele cu care se confrunta Camille ce țineau de trecut. Iar acesta este și unul dintre aspectele care mi-au plăcut foarte mult la Obiecte ascuțite: s-a concentrat nu atât de mult pe acele ucideri, cât pe personajul Camille care, cu toate că mă enerva în unele momente, mi-a fost cam greu să nu o plac.  Acum nu știu cum au perceput ceilalți cartea, dar mie asta mi-a transmis, și atâta timp cât nu este ceva negativ, sunt împăcată, ca să o spun așa. 

          Wind Gap este genul acela de orășel în care toată lumea se cunoaște, în care, aparent, secretele sunt fie greu de păstrat – unele personaje au fost atât de pisăloage în a-l împinge pe respectivul să le spună fix ceea ce își doreau –, fie nu există. Sau ai impresia că există un secret, când, de fapt, se află doar în capul tău. Ceea ce vreau să spun este că dacă vrei să ții ceva pentru tine, dacă îți exprimi sentimentele într-un mod care, aparent, pare a fi anormal sau exagerat, bați imediat la ochi. Nu că așa ceva nu s-ar întâmpla peste tot, dar într-un oraș mic, în care mai toată lumea se cunoaște cu ceilalți de-o viață, atunci când în oraș pășește cineva nu nou, ci transformat, devii o țintă. Și am ajuns la un personaj care mi-a fost foarte drag în carte, un anume J., care a fost atât de în centrul atenției, atât de criticat și învinuit, încât m-a determinat să urăsc toată acea comunitate din Wind Gap. Unii oameni pot fi atât de toxici! 

Toată acea atmosferă de necunoscut, toate acele ucideri învăluite în mister – într-unul atât de adânc, încât nimeni nu poate să își dea seama ce ar putea fi vinovat –, secretele, anumite informații pe care unii le au despre unele personaje, au creat din Obiecte ascuțite o carte pe care cu greu am putut să o las din mână. O poveste care poate fi oricând inspirată din realitate, ce m-a determinat să îmi doresc atât de mult să aflu identitatea criminalului, încât, în momentele în care mi s-a permis să o citesc – în perioada asta, lipsa timpului liber a fost/este o uriașă problemă –, cu greu am putut să fiu capabilă să fac altceva. 

Cu toate că Obiecte ascuțite a fost o carte care mi-a plăcut mai mult decât m-aș fi așteptat, a existat un aspect care mi-a știrbit puțin din plăcerea lecturii. Când în cursul unui an – dacă mai țin bine minte – sunt omorâte două tinere într-un oraș cu o populație nu foarte mare, consider că autoritățile ar trebui să fie mult mai vigilente. Mai ales când a doua ucidere s-a întâmplat de curând. Iar eu nu prea am văzut aceste restricții din partea primarului și a poliției, cu privire la populație. Toți oamenii mi s-au părut atât de chill, relaxați, de parcă moartea acelor fete – nu din cauza vreunei boli sau a unui accident – ar fi ceva normal. Părinții nu mi s-au părut a fi atât de speriați de faptul că în mijlocul comunității lor se află un criminal care ucide într-un mod atât de îngrozitor. 

Finalul cărții m-a lăsat destul de surprinsă, deoarece – după jumătate de carte cam începi să îți dai seama sau măcar să îți faci niște idei despre cine ar putea fi posibilul ucigaș – mi-am ales un alt „vinovat”, când de fapt s-a nimerit să fie altcineva. Ori am fost eu prea înceată în a rezolva așa-zisul puzzle, iar indiciile clare au fost vizibile cu mult înainte de bingo-ul din capul meu, ori Gillian Flynn chiar a știut cum să joace cartea acestui deznodământ, reușind să amețească toți cititorii acestui thriller. Cert este că, imediat după ce a ieșit la iveală vinovatul, am început să derulez toată acțiunea cărții de la final spre început, încercând să găsesc eventuale explicații sau gesturi care să indice vinovăția persoanei respective. Dar nu, acel personaj a fost creat foarte bine de autoare. 

Legat de mini-seria cu același nume, în care Amy Adams o interpretează pe Camille Preaker, așa cum am spus la început, am urmărit câteva episoade din ea. Acum nu o să încep să scriu o comparație carte versus serial sau să discut despre cel din urmă, ci vreau să spun următoarea chestie: am reluat serialul de la primul episod, și trebuie să menționez faptul că, dacă nu aș fi citit cartea înainte, sunt sigură că nu aș fi înțeles în totalitate adaptarea. Cât mă uitam la serial, am încercat să îl privesc, oarecum, și din perspectiva unei persoane care nu are în spate cartea citită. Iar unele aspecte nu le-aș fi înțeles înainte. Unele flaskback-uri, spre exemplu, unele scene din prezent, prezența anumitor personaje poate. Cert este că, dacă aveți în plan să urmăriți serialul și nu ați citit cartea, vă recomand să lecturați întâi ce este printre pagini, și apoi să vă apucați de serial. De fapt, este aceeași recomandare pe care o adresez la fiecare ecranizare după o carte, dar aici mai mult ca oricând. 



Spre final aș dori să îi mulțumesc foarte mult Alexandrei pentru faptul că, mai mult indirect, m-a rugat să dau o șansă acestei cărți; după ce am văzut acele câteva episoade înainte să citesc cartea, îmi cam pierise curiozitatea. Iar mulțumirea mea se datorează cel mai mult faptului că, dacă nu ar fi fost ea, Georgiana și cei de la Cartepedia – și vă jur –, nu aș fi ajuns să citesc vreodată această carte, și mergând mai departe, niciodată pe Gillian Flynn. De ce? Nu pentru că nu m-ar fi atras subiectul cărților ei, ci pentru că, devenind atât de populare – Fata dispărută cu al ei film, Obiecte ascuțite cu al ei serial, Locuri întunecate cu al ei film –, îmi era frică să nu fiu dezamăgită. Sau fie îmi doream să aștept ca acest val de popularitate să mai scadă, ca apoi, în loc să revin la autoare – cum ar fi fost normal –, să uit de tot de ea. Cert este, sunt absolut convinsă că, fără ajutorul celor menționați mai sus, nu aș fi citit niciodată Gillian Flynn, și nu aș fi avut ocazia să îmi dau seama cât de mult îmi place cum scrie și ce scrie. Cu siguranță voi citi și alte cărți scrise de ea... acum, după ce am prins gustul.
Cartea a primit 4 steluțe!

Dacă eu nu am reușit până acum să vă conving să citiți această carte, sper că a reușit Andreea. Găsiți cartea pe site-ul cartepedia.ro, dar și în librăriile Librarium din țară, unde sunteți așteptați și de #experțiiîncărți.

Puteți arunca o privire pe blogul Andreei să vedeți ce carte a recomandat ea, Andreea este expertul în cărți istorice!


You May Also Like

4 comentarii

  1. O recomandare super mișto! Recomand, la rândul meu, cartea. ^_^ Mulțumesc mult, Alexandra, pentru lectura faină! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să continui la infinit să recomand această carte tuturor! Mă bucur enorm de mult că ți-a plăcut! ♥

      Mereu să îi dai o șansă cărții, decât filmului sau serialului... Argh!

      xoxo

      Ștergere
  2. M-ați convins și pe mine să adaug cartea pe lista mea de lecturi <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să fie citită cât mai repede și să vezi cât de bună este! Ayay

      *emoții*

      Ștergere