Titlu: Central Park
Autor: Guillaume Musso
Dată apariție: aprilie 2016
Categorie: Ficțiune
Nr. pagini: 360
Editură: All
Alice și Gabriel
n-au nicio amintire din noaptea care tocmai s-a încheiat. Cu toate acestea, n-o
vor putea uita curând... Alice este o blondă zveltă de vreo treizeci de ani,
căpitan de poliție în Brigada Criminalistică din Paris. Gabriel este un pianist
de jazz american. Cei doi se trezesc la 8 dimineața pe o bancă din Central
Park, New York, legați cu cătușe unul de altul. Nu se cunosc și nici nu își
amintesc să se fi întâlnit vreodată. Mai mult decât atât, cu o noapte înainte,
Alice a ieșit să petreacă împreună cu trei colege pe Champs-Elysées, iar
Gabriel a cântat cu un saxofonist la Brown Sugar, un club de jazz din Dublin.
Acum realizează că au rămas fără acte, fără bani și fără telefoane mobile. Iar
dacă nu aveau deja suficiente motive să se alarmeze, Alice are cămașa pătată de
sânge și din arma ei lipsește un glonț. La frică se adaugă disperarea. În mod
evident, ceva grav se petrecuse în noaptea aceea și nu au altă soluție decât să
afle ce s-a întâmplat. Adevărul pe care îl vor descoperi le va schimba viețile
pentru totdeauna.



