Autor: Emma Healey
Data apariție: Mai 2016
Categorie: Ficțiune/Literatură contemporană
Nr pagini: 288
Editura: Litera
Roman de suspans și psihologic sofisticat și,
în același timp, meditație sfâșietor de onestă asupra memoriei, identității și
îmbătrânirii, „Elizabeth a dispărut” spune povestea lui Maud, o femeie în
varsta care se luptă cu ravagiile demenței senile și care începe o căutare
disperată pentru a-și găsi cea mai bună prietenă, Elizabeth, despre care crede
că a dispărut.
Nimeni nu o crede însă pe Maud – nici fiica
ei, Helen, nici îngrijitoarele ei, nici politia, nici, mai ales,
temperamentalul fiu al lui Elizabeth, Peter. Înarmată cu notițe scrise de mână
pe care și le lasă singură și cu un sentiment copleșitor ca Elizabeth are
nevoie de ajutorul ei, Maud este hotărâtă să descopere adevărul și să-și
salveze prietena iubită.
Dar indiciile pe care le descoperă par să
o conducă tot mai departe în propriu-i trecut, la o altă disparitie ramasă nerezolvată
– cea a surorii ei, Sukey, survenită la scurt timp după al Doilea Razboi
Mondial.
În timp ce amintirile vii ale tragediei
care a avut loc cu mai mult de cincizeci de ani în urmă o copleșesc, Maud
găsește o nouă motivație în căutarea ei. Ar putea misterul dispariției lui
Sukey să fie cheia pentru a o găsi pe Elizabeth?
Născută
în Londra, Emma Healey a urmat un an de pregătire în cadrul Central Saint
Martins înainte de a absolvi Colegiul de comunicatii din Londra ca și
licențiata în Arte Plastice și Literatură. A absolvit Universitatea din East
Anglia cu un Master în scriere creativă (ficțiune în proză) în 2011.
Romanul
"Elizabeth a dispărut" prezintă povestea lui Maud,o femeie în vârstă
de 82 de ani care suferă deficiențe grave de memorie și în anumite situații
chiar de luciditate, trăiește, ori încearcă să-și trăiască perioada bătrâneții
într-un mod oarecum normal alături de fiica sa, Helen, și nepoata sa, Katy, și
de prietena ei apropiată, Elizabeth. Într-una din zile Maud constată, conform
bilețelelor scrise de mână și care aveau rolul de-ai aminti lucruri precum
"nu mai mânca pâine prăjită" sau "cafeaua e bună pentru
memorie" că "Elizabeth a dispărut". Fraza aceasta apărând pe tot
parcursul textului, devenind laitmotivul romanului.
Incearcă
să primească niște răspunsuri de la fiica sa sau de la îngrijitoare, dar
acestea nu par a-i lua în serios grijile, astfel decide să preia de una singură
frâiele misiunii de a afla adevărul și a descoperi ce s-a întamplat de fapt cu
Elizabeth.
” "-Ca de obicei? spune el, vocea lui părând metalică din cauza
difuzorului.
-Ca de obicei? rostesc eu.
-E vorba despre Elizabeth, nu-i așa?
-Elizabeth, da, rostesc eu uimită. Pentru asta am venit. Știți ceva de Elizabeth? întreb eu simțind un val de ușurare.
-O, da, știu totul despre
Elizabeth, zice el. A dispărut, nu?
*încuviințez din cap*. Probabil
că vinovat e fiul acela al ei bun de
nimic, nu credeți? *dau din umeri în semn
de confirmare neajutorată*
-Și nimeni altcineva nu
pare să creadă că a dispărut, nu-i așa?
-Exact așa, domnule ofițer. *spun eu agățându-mă de birou.
-M-am gândit eu. Asta
ar fi cam a patra oară când veniți.
-Atunci cineva o caută pe Elizabeth, nu-i așa?
-O, da! I-am trimis pe toți cei din poliție să o caute. Câini pe
urmă, criminalisîști, elicoptere. Toți au plecat să o caute pe prietena dumneavoastră,Elizabeth.". ”
Deși, în
mod surprinzător, după ce Maud este lăsată două zile în grija unui cămin pentru
vârstnici, fiica sa Helen afirmă: "M-am gândit că am putea să o vizităm pe
Elizabeth." (acasa? la spital? la cimitir? cine știe?)
În
paralel cu dispariția lui Elizabeth are loc, în mintea lui Maud, rememorarea
perioadei dispariției surorii sale, Sukey, în mod misterios, crezând că poate
deslușirea acestui mister este calea regăsirii lui Elizabeth.
Încercând
să adune cât mai multe informații legate de absența prieteni sale, Maud ajunge
să se îndepărteze cât mai mult de acțiunile din prezent si să retraiască emoțiile
și stările din perioada postbelică incepand cu amintirile legate de Sukey, cele
legate de nebună, personaj semnificativ în rezolvarea dispariției surorii sale,
discuțiile cu Douglas, cu părinții ei și Frank, soțul lui Sukey; toate acestea
o fac să uite de reperele spațiale și temporale confundând prezentul cu
trecutul, identitatea personajelor, locațiilor și chiar propria persoană.
Toate
acestea conduc la împletirea poveștii propriu-zise, fir cu fir, acțiunile și
personajele fiind strâns unite, formând un conținut cursiv, un limbaj accesibil
și o poveste emoționantă și captivantă.
Voi fi
sinceră și voi afirma cu mâna pe inimă că romanele polițiste, cele misterioase
și care implică un cadavru, un ucigaș și un detectiv fac din mine o devoratoare
de pagini. Însă acest roman a fost cu totul diferit față de așteptările avute de
mine întâia oară când am văzut cartea și i-am citit titlul; faptul că
personajul narator, Maud, cea care în mintea mea purta pe frunte eticheta de
dectiv al romanului, era în primul rând suferindă de o boală de memorie,
dependentă de bilețele fără de care ea nu reușea să rețină absolut nimic și
boală care pe parcurs s-a accentuat și a determinat-o să uite chiar chipul și
identitatea propriei fiice:
"<<Gata,gata, drăguțo>>, rostesc eu. Ea hohotește și își apasă dosul palmei pe gură. Nu știu ce să fac ca să o ajut. Nu-mi dau
seama cine este.
<<Spune-mi despre ce-i vorba>>, îi zic eu.
<<Sunt sigură că nu poate fi așa rău>>. Îi mângâi părul întrebandu-mă cum am ajuns aici.
<<Te-a supărat vreun bărbat?>> întreb eu. <<Ți-a fost necredincios?>> Se va întoarce negreșit mai ales la o fată așa drăguță ca tine.
<<Nu e vorba despre un barbat>>, zice ea.
<<E o femeie>>? Ea se încruntă la mine și se ridică pentru a se uita la orarul microbuzelor. Când femeia se răsucește îi privesc chipul cu
atenție. Și-a șters lacrimile. E Helen. Banca pare să se răstoarne cu mine. E
fiica mea,Helen. Am stat împreună într-o stație de autobuz fără să știu cine e."
În al
doilea rând vârsta înaintată pe care o avea și elucidarea în paralel a celor
două cazuri de dispariție au solicitat un efort și energie dublă; toate acestea
m-au făcut să rămân plăcut impresionată de imaginația, modul de scriere și de
gândire al scriitoarei Emma Healey asupra suferinței mentale a personajului,
care în ciuda a atâtor neîncrederi a învins această bariera și a reușit, cu
prețul a multe suferințe uitate în trecut, să deslușească ambele dispariții.
Nu pot
spune că ceva anume mi-a displăcut, dar mai mult ce m-a lăsat ușor dezamăgită a
fost finalul, pe care eu, personal l-am anticipat cu un număr considerabil de
pagini înainte, deși de multe ori oscilam între mai multe variante ale deznodământului
datorită indiciilor presărate prin toată povestea care reușeau deseori să mă
inducă în eroare.
Și aș
mai putea adăuga la această listă frustrarea resimțită în momentele de empatie
cu Maud, incapacitatea de a-și aminti lucuri începând de la detalii
semnificative până la elemente esențiale pe care eu pur și simplu le aflasem
din informațiile anterioare (era precum un cerc in jurul căruia se învârtea
incapabilă să-și dea seama că ceea ce căuta se afla de fapt în interiorul
cercului); iar atunci m-am întrebat: Ce
e mai bine? Să ai memoria intactă și să-ți aduci aminte orice, până și
lucrurile care au avut un impact psihic negativ asupra ta ori să cunoști doar
clipa prezentă, să nu ai nicio grija, nicio problemă, dar să nu îți poți aminti, numele, fața prietenilor,
familiei, iubitei/iubitului niciodată?
1. Colditz
este un castel renascentist din orașul Colditz, Germania. A devenit faimos ca
lagăr de prizonieri de razboi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aici
fiind închiși ofițerii aliați care evadaseră în mod repetat din mai multe părți.
2. Clement
Atlee a fost un politicial britanic, prim-ministru al Marii Britanii între
1945-1951.
 |
| Colditz Castle |
Cartea
”Elizabeth a dispărut” de Emma Healey a fost oferită de
către Editura Litera pentru recenzie. Cartea poate fi comandată de pe site-ul
Editurii Litera. Pentru a afla mai multe despre Editura Litera îi puteți urmări
și pe pagina de facebook, ca să știți tot ce e nou!
Eu am fost Tigru!
Ține minte: Citește cu ochii tăi, nu prin ochii altcuiva!
