Are ca hobby-uri fotografia și muzica rock. Îi plac câinii
și filmele, anotimpul lui preferat e toamna și ar vrea să bea o cafea cu Salman
Rushdie. Sau cu Paul Auster. Și cu Monica Belluci. Dar nu în același timp.”
V-am adus astăzi un nou autor, de la Editura Herg Benet. Pe mine una, răspunsurile lui m-au uimit, pot să spun că am cel mai frumos interviu de până acum, desigur și celelalte au fost minunate și mi-a plăcut extrem de mult să iau legătura cu alți autori, dar Valentin, mi-a dat niște răspunsuri excepționale. Eu una le ador!
Vă las cu răspunsurile:
1. La ce vărstă ai început să scrii?
” E o întrebare care mă transportă înapoi în timp, pe vremea
când eram elev în clasele primare. În perioada aceea am început să scriu mici
poezii inspirate de ceea ce citeam sau ce ni se preda la școală: despre mama,
despre natură, despre copilărie, prietenie. Le recitam la serbări sau le
ofeream mamei de 8 Martie. Nici nu știu dacă mai sunt pe undeva. Apoi, când am
crescut și pe măsură ce am început să citesc din ce în ce mai mult, s-au
diversificat și subiectele despre care scriam. Calitatea era tot îndoielnică,
nu am inventat vreun stil nou de a scrie. Dar scrisul în sine îmi provoca imensă plăcere. În școala generală am scris
foarte, foarte mult. Am și acum șapte caiete cu poezii, vreo douăzeci de
nuvele, un roman fantastic neterminat, abandonat după vreo 300 de pagini, un
altul pe care doar l-am schițat și multe altele. Am un sertar între cu „opere”.
Îmi făcusem și un plan de publicare, aveam titluri pentru
volume, mă gândisem și la cine să vorbească la lansare. Eram organizat și foarte
încrezător. Bineînțeles că nimic din toate astea nu s-au întâmplat și apoi, o
vreme, nu am mai scris. În schimb, am început să citesc din ce în ce mai mult,
devoram tot ce prindeam, tot ce îmi cădea în mână, mai ales în vremea liceului,
când m-am și reapucat de scris. Dacă tot ce scrisesem până atunci se afla sub
semnul naivității, al copilăriei, fără a avea vreo valoare (bine că nu am
publicat nimic!), în liceu deja am început să am o anumită direcție, am devenit
mult mai concentrat, mai sigur pe mine. Nici acelea nu sunt scrieri pe care
le-aș vrea publicate, dar anii aceia au reprezentat ucenicia mea literară. Am
citit, am scris, am trăit diverse experiențe, și negative și pozitive, care
m-au maturizat, mi-au schimbat optica și stilul.
La modul ceva mai serios m-am apucat de scris în timpul
facultății, am început să și public, să merg la cenacluri, am fost invitat să
citesc la diferite lecturi publice, am început să cunosc oameni care scriu, să
am proiecte mai bine structurate. De fapt, volumul meu, La o țigară cu umbrele,
a fost scris în mare parte în primul și al doilea an de facultate, dar l-am
rescris timp de câteva luni înainte de a-l publica, am mai adăugat texte noi și
chiar și o poezie de pe la 17 ani, sunt curios dacă și-ar putea da cineva seama
care este aceea. În acei ani pur și simplu simțeam poezia, poate sună aiurea
sau arogant, dar niciodată de atunci nu am mai trăit atât de profund și de
puternic actul poetic. Simțeam cum îmi curge literatura prin vene, fiecare poem
era o luptă câștigată, o exorcizare, o bucurie, un duș rece. Dacă am fost
vreodată poet, în anii aceea am fost. Acum m-am mai liniștit, sunt ceva mai
cerebral, nu mă mai iau atât de în serios, am reînceput să mă joc. Atunci am
scris foarte, foarte mult, volumul acesta cuprinde doar o parte din poeme.
Bineînțeles, multe sunt slabe și nu o să le public niciodată, dar fiecare poem
în sine mă electriza atunci când îl scriam. Și scriam tot timpul, scriam la
mine în cap, apoi transcriam pe hârtie, la început de mână, de abia apoi pe calculator,
visam și noaptea că scriu. A fost o perioadă încețoșată din viața mea, cu multe
depresii și multă bucurie în același timp. E paradoxal, dar așa a fost. Și
toată bucuria și nebunia acelor ani e în acest volum. ”
2. Ce ai simțit în momentul în care ți-ai văzut cartea publicată?
” Am încercat de mai multe ori de-a lungul timpului să public
această carte, dar probabil că nu era gata, așa că a trebuit să aștept și să
mai lucrez până s-a concretizat în forma de acum. M-am simțit liber, dar și
cumva străin de ea. Am citit mărturiile multor autori care la fel spun, că în momentul
când și-au văzut cărțile publicate, acestea nu le-au mai aparținut. N-am
înțeles acest lucru până când nu mi s-a întâmplat și mie, dar așa e. Când mi-am
văzut umbrele frumos strânse între două cărți am avut o senzație de irealitate,
însă aș minți dacă nu aș recunoaște că a fost una din cele mai frumoase zile
din viața mea. M-am simțit împlinit, liber, mulțumit, fericit, de-a dreptul
fericit. Câțiva oameni au crezut în scrisul meu și m-au ajutat să public
această carte și o să le fiu mereu recunoscător. ”
3. Te-ai gândit vreodată că vei ajunge să scrii o carte?
” Da. Știam că o să reușesc să scriu și să public măcar o
carte. Credeam că acest lucru se va întâmpla mai devreme, dar e mai bine că s-a
întâmplat anul trecut. Sunt autori care își renegă prima carte, cărora le e
rușine cu ce au scris, mie nu îmi e și nu o să o reneg niciodată. Am muncit
mult la ea, am trăit-o practic și chiar cred că e o carte onestă care mai
devreme sau mai târziu va avea un destin al ei. ”
4. Care este cel mai greu lucru în procesul de a scrie și de a publica o carte?
” Uneori mă doare mâna, alteori mă doare spatele de la stat la
birou, uneori mi se încețoșează privirea. Fizic, e greu să scrii, e nevoie de o
coloană vertebrală puternică, așa cum zicea un scriitor din secolul trecut, nu
mai știu exact care, poate Faulkner. Pare ușor să stai pe scaun și să
înnegrești pagina sau apeși cu degetele pe taste, dar nu e chiar așa. Te
consumă atât fizic, cât și psihic, dar nu mă plâng. În rest, nu e dificil, e
chiar plăcut să vezi că ți-a ieșit un poem sau o pagină de proză. Nici un
scriitor nu știe exact ce va scrie în continuare și de multe ori textul care
ți-a ieșit te surprinde. Legat de publicat, e o discuție mai lungă, dar
important e să scrii o carte bună, onestă, una care să merite să fie publicată
și mai devreme sau mai târziu, dacă ai destulă răbdare, ea chiar va fi
publicată. Important e să vrei să scrii din ce în ce mai bine și să te
autodepășești, nu doar să publici cu orice preț o carte pe care mai apoi o vei
renega sau care va zace pe rafturi necitită, neiubită. ”
5. De ce scrii?
” Scriu pentru că nu pot altfel și atunci când nu scriu sunt
trist, sunt deprimat. Nu cred că e o alegere, ci mai mult un dat, poate chiar
un dar, încă nu îmi dau seama, dar simt că va trebui să continui să fac asta,
fiindcă altfel aș fi nemulțumit de mine. În plus, scriu și pentru a îmi pune
ordine în gânduri, scriu pentru a imortaliza anumite momente sau persoane,
pentru a nu (mă) uita. În volumul meu există un capitol care se numește Galeria
umbrelor și el este dedicat unor persoane care nu mai sunt în viață, care acum
sunt umbre. Întreg volumul meu este un lung dialog cu tot felul de umbre: ale
celor ce nu mai sunt, ale copilului care am fost, ale fostelor iubiri, dar sunt
și umbre care mi-au întunecat sufletul și pe care am încercat să le eliberez
prin scris: umbrele depresiilor, ale nopților nedormite, la care se adaugă umbre ale societății. Până
la urmă scrisul e cunoaștere și exorcizare, dialog cu propria viață și o dare
de seamă a propriilor trăiri. ”
6. Menționează, te rog, o carte (mai multe dacă preferi) care
te-a influenţat ca scriitor. În ce mod te-a influențat?
” Întrebarea aceasta mereu mă blochează, fiindcă nu îmi place
să mă limitez la un autor sau altul. Tot timpul am un alt autor preferat, o
altă carte care îmi place foarte mult. O să zic doar atât: prima carte care pur
și simplu m-a fermecat a fost Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain. Ultima
carte care m-a lăsat mut de admirație a fost Laur de Evgheni Vodolazkin. Prima
carte care m-a făcut să simt că literatura e mai mult decât poveste a fost
Nostalgia, de Mircea Cărtărescu, primul poet care m-a făcut să văd altfel
poezia a fost Ioan Es. Pop. Despre celelalte sute sau mii de cărți, cu altă
ocazie. ”
7. Care crezi că sunt părţile tale forte ca scriitor si ce
slăbiciuni crezi că ai ?
” Sunt cam leneș, scriu cam rar în ultima vreme și mereu am
impresia că nu scriu îndeajuns de bine, că pot mai mult, că sunt locuri din
mintea mea prin care nu am umblat, dar va veni și vremea aceea. Mai am și
slăbiciunea de a crede că ceea ce scriu eu poate bucura pe cineva. Nu știu care
sunt părțile foarte, probabil sunt variabile ale părților slabe. Nimic nu e
doar alb sau negru și o slăbiciune poate fi uneori un punct forte și
viceversa. ”
8. Care este cea mai semnificativă lecţie pe care ai învăţat-o
ca scriitor sau care sunt concluziile tale în privinţa scrisului ?
” Sunt lucruri mult mai importante decât scrisul, dar e foarte
important pentru mine să scriu. În rest, nu știu, poate la bătrânețe voi
înțelege mai bine în ce fel mi-a influențat scrisul viața, cât de important e,
ce mi-a adus, ce mi-a luat. Sunt prea tânăr momentan pentru a da un răspuns
satisfăcător, altul decât cel de mai sus. ”
9. Ți-ai dorit dintotdeauna să fii scriitor? Ce rol a jucat
literatura în viața ta?
” Când
am început să scriu nici nu știam foarte bine ce fac și era o joacă frumoasă.
Apoi am avut nevoie de scris pentru a mă înțelege, iar acum e o combinație
între cele două: e o joacă frumoasă de care am nevoie. Nu mă consider scriitor,
dar știu că scrisul e important pentru mine. Scriitorii scriu și sunt scriitori
doar când scriu, în rest sunt pur și simplu oameni care fac tot felul de
lucruri. Literatura, în schimb, este foarte importantă. Nu mă văd în postura de
necititor, nu îmi imaginez că va veni o vreme în care cărțile nu o să îmi mai vorbească,
o vreme fără literatură. Odată cititor, mereu cititor. ”
10. Ce gen literar preferi și ce autor în mod special?
” Nu
mă limitez la un gen anume, îmi place să am lecturi cât mai diversificate, cât
mai largi, cât mai extinse. În funcție de starea pe care o am, de ce mi se
întâmplă prefer pentru o vreme un gen sau altul, dar acestea variază mereu. Citesc
poezie, proză scurtă, S.F., memorialistică, biografii, istorie, cărți de
politică, eseuri, cărți de interviuri, jurnale, filozofie, you name it. În schimb, nu prea citesc teatru, prefer să văd
piesele puse în scenă. De exemplu, acum citesc foarte multă proză și descopăr
sau redescopăr autori români, contemporani sau clasici. Despre o parte din
lecturile mele am mai scris pe blogul personal, www.umbredecuvinte.ro,
și continui să scriu săptămânal pe www.semnbune.ro . ”
11. Cum ai descrie in câteva cuvinte mesajul cărții tale, ” La o
țigară cu umbrele ”?
” Cartea
nu are un mesaj anume, nu îndeamnă pe nimeni la nimic. În schimb e o carte
foarte personală, am fost sincer, poate prea sincer, aproape că m-a stors de
putere. Cartea, chiar dacă nu pare, are o structură gândită, nu sunt doar poeme
alese la întâmplare, ele spun o poveste, una fragmentată, e o călătorie prin
amintirile mele, prin trăirile mele. Volumul mai e și un lung dialog cu tot
felul de umbre. ”
12. La ce carte lucrezi în prezent și când va fi ea lansată?
” Am mai multe proiecte în lucru, dar nici unul nu este
definitivat și nu știu când și dacă le voi publica. E vorba de un volum de
poeme, care este într-un stadiu destul de avansat, dar lucrez și la câteva proze
scurte și la un roman. De fapt, sunt proiecte pe care le-am început mai demult
și pe care mi-aș dori să le termin. Cu ajutorul lui Dumnezeu, acest lucru se va
întâmpla. ”
13. De ce cartea se numește La o țigară cu umbrele ?
” În primul rând, trebuie să fac o precizare: cartea se
numește La o țigară cu umbrele (unde „umbrele” nu este pluralul de la „umbrelă”,
așa cum au crezut mulți, ci articularea cu articol hotărât a formei de plural „umbră”:
„umbre”- „umbrele”), iar expresia „ a sta la o țigară cu cineva” este un mod de
a spune că stai de vorbă cu cineva, că petreci timp cu cineva, că depeni
amintiri cu cineva, că faci planuri. Eu am stat de vorbă cu propriile mele
umbre și cu umbre ale celor care nu mai sunt. Umbrele astea reprezintă atât
persoane, cât și gânduri, stări, vise. Nu țigara e importantă, de fapt ea nici
nu contează, poate să fie un pahar cu apă sau o cafea, ci comunicarea și
descoperirea a ceea ce ești, a ceea ce ai devenit. Titlul parafrazează și un
vers din poemul Umbre: „Azi am stat de vorbă/ La o țigară cu umbrele.” Mi s-a
părut un titlu insolit și în ciuda faptului că mulți mi-au zis că va naște
confuzie, am hotărât să îl folosesc. ”
14.Care
este mesajul tău pentru cititorii cărții ”La o țigară cu umbrele?” Dar pentru cei
care citesc acest articol ?
” Mi-aș dori ca fiecare cititor al volumului meu să se regăsească măcar într-un poem de-al
meu și să nu simtă că a pierdut timpul cu această carte. În rest, să auzim
numai de bine și nu uitați să visați! ”
- Mulțumesc celor care au rămas până la sfârșit, sper ca v-au plăcut la fel de mult, ca și mie. După cum v-am spus, răspunsurile acestea sunt excepționale!
Dacă doriți să aflați mai multe despre Valentin, puteți accesa aceste link-uri:
- Umbre De Cuvinte ( Facebook Page )
- Semne Bune ( Facebook Page )
- ” La o țigară cu umbrele” ( Book )
- Blog 1
- Blog 2
3 comentarii
E prima data cand aud de acest scriitor. Ma bucur ca prin intermediul intermediul interviurilor de pe acest blog mai pot descoperi cate ceva nou.
RăspundețiȘtergereE prima data cand aud de acest scriitor. Ma bucur ca prin intermediul intermediul interviurilor de pe acest blog mai pot descoperi cate ceva nou.
RăspundețiȘtergereSpre rusinea mea, nu am auzit de acest scriitor, desi sunt din Valcea, ca si el ♥
RăspundețiȘtergere