}

02 august 2016

Recenzie: ”Mănâncă, roagă-te, iubește” - Elizabeth Gilbert

Titlu: Mănâncă, roagă-te, iubește

Autor: Elizabeth Gilbert

An apariție: 2008

Categorie: Biografii & Memorii

Nr.pagini: 360

Editura: Humanitas






Descriere:

La 30 și ceva de ani, Liz Gilber are tot ce-și poate dori o femeie ambițioasă. Și totuși e asaltată de îndoiel, suferă de panică insatisfacții. Urmează divorțul, prăbușirea în depresie, o relație catastrofală...Așa că Liz abandonează totul și pleacă în lume de una singură. În Italia, gustă ”la dolce vita” și deliciile ei culinare, punând ”cele mai fericite” 12 kilogram din viață. În India, află într-un ashram, prin asceza  (trezirea la 3 dimineața, meditație și frecat de podele), ce este căutarea spirituală. În Indonezia, încearcă să-și reconcilieze trupul cu sufletul, să descopere echilibrul care se cheamă fericire și își găsește marea dragoste. Uneori, fericirea se află la capătul lumii. Călătorești ca să ajungi la tine însăți. Ca să te descoperi.


Părerea mea:

Mi-am adunat gândurile și toate semnele de prin carte, pentru a face această recenzie. Aveam niște așteptări mari de la această carte, dar se pare că scrisul autoarei, Elizabeth Gilbert, nu este pe gustul meu.

Cartea începe puțin cam încurcată: 

”Aș vrea ca Giovanni să mă sărute.
Of, dar sunt atâtea motive pentru care n-ar trebui să se întâmple așa ceva...În primul rând, Giovanni e cu 10 ani mai tânăr decât mine și, ca mai toți italienii de douăzeci și ceva de ani, încă locuiește cu maică-sa -  un partener romantic foarte nepotrivit pentru mine (...) .”

Cine este Giovanni? Un italian, asta îmi dau seama după nume și că precizează ea ”cam toți italienii”, dar mă așteptam la o altfel de introducere...
Cum se numește?, câți ani are?, cu ce se ocupă?, să precizeze câte ceva despre trecutul ei. 
Capitolul se numea:
 ” ITALIA
sau
Vorbește cum mănânci
sau
36 de povestiri despre căutarea plăcerii”


Așa că mă așteptam să-mi spune mici ”povestioare” despre Italia, întâmplări din Italia, dar asta nu s-a întâmplat...
La fel ca și în India și Indonezia, așteptam să-mi spună lucruri importante, dar m-am înșelat dinou. Nu pot spune că regret că mi-am pierdut timpul cu această carte, deoarece am învățat foarte multe lucruri din ea, diferite tradiții, lucruri despre cultură, religii...chiar nu era cazul să aflu așa multe despre ”Dumnezeu”. Nu mă înțelegeți greșit, dar eu și Dumnezeu în aceeași propoziție nu prea ne întâlnim. Nu-mi place să se vorbească atâta despre el și să se focalizeze pe El. 

P.S Să nu se înțeleagă greșit, nu am nimic împotrivă, nu-mi displace că se vorbește despre Dumnezeu, nu am nicio problemă în legătură cu religia, doar că mi se pare că se axează prea mult pe acest subiect.

Știam că o să aflu câte ceva și despre religii, doar apare și ”Roagă-te” în titlu, doar că aveam impresia că o să fie vorba despre altceva.

Mi-a plăcut această frază:

 ” Mai întâi voi explica de ce folosesc cuvântul ”Dumnezeu”când aș putea folosi la fel de bine cuvinte ca Iehova, Allah, Shiva, Brahma, Vishu sau Zeus. I-aș mai putea spune ”Acela”, așa cum apare în vechile scrieri sanscrite, fiindcă numele care descrie cel mai bine felul în care am trăit eu întâlnirea cu această entitate atotcuprinzătoare și imposibil de definit. Dar ”Acela” mi se pare mult prea impersonal -  mai degrabă un lucru decât o ființă - și îmi e imposibil să mă rog unui lucru. Ca să simt o legătură personală, am nevoie de un nume propriu. De aceea, când mă rog, nu adresez rugăciunile mele Universului, Marelui Vid, Ființei Supreme, Întregului, Creatorului Luminii, Ființei Supreme, Întregului, Creatorului Luminii, Puterii Supreme, nici Umbrei Tăcerii (cum sună cea mai poetică dintre formele pe care le-a luat numele lui Dumnezeu, găsită, cred, în evangheliile gnostice).”




Mereu m-am întrebat de ce există atâtea nume pentru aceeași ”divinitate” (dacă pot să Îl numesc așa). Eu, sincer, aș prefera să-mi scriu gândurile într-un jurnal sau să vorbesc cu mama/prietena cea mai bună. Știu, nu putem avea încredere în ”oameni„, dar mulți folosesc greșit ”Dumnezeu”, toți se „roagă”, numai atunci când au nevoie, nu se roagă să-i mulțumească sau să țină pur și simplu o conversație. Poți să te descarci în scris, eu una așa fac. În fine, să revenim la carte, nu vreau să provoc ură aici. Știu că mulți o să fie puțini enervați pentru cuvintele pe care le folosesc la adresa ”LUI”. Mai bine închei aici.

Încă o scenă care m-a făcut să râd cu lacrimi, a fost atunci când Liz, a făcut o scrisoare pentru ”Dumnezeu„, ca să o ajute în toată treaba cu divorțul și aceasta se afla cu prietena ei, Iva, în mașină și aceasta îi citește scrisoarea pentru ”Dumnezeu”:


  ”Știu că ești ocupat din cauza războaielor, a tragediilor și conflictelor de tot felul, sunt lucruri mult mai grave decât disputele interminabile dintr-un cuplu cu probleme. Dar știu și că sănătatea lumii e afectată de sănătate fiecărui om în parte. Dacă două suflete se încrâncenează într-un conflict, lumea se molipsește de la ele. La fel, dacă măcar un suflet sau două pot fi împăcate, atunci întreaga lume e mai sănătoasă , așa cum câteva celule sănătoase pot spori sănătatea unui corp. Umila mea rugăminte e să ne ajuți să punem capătacestui conflict, pentru că încă doi oameni să aibă șansa să devină liberi și sănptoși și să fie un pic mai puțină ură și amărăciune în lumea asta, și așa prea tulburată de atâta suferință.

Îți mulțumesc că m-ai ascultat.
Cu respect,
Elizabeth M. Gilbert ”





Partea amuzantă nu este scrisoare, ci ce se întâmplă cu ea...Iva a dat aprobator din cap și i-a spus că i-ar semna scrisoare, merită să ajungă la Dumnezeu. Liz apreciază asta, dar nu era prea convinsă...apoi Iva: ”- Spune, cine altcineva ar mai semna-o? În sufletul meu e deja semnată.” și aici vine partea amuzantă: ”Familia mea. Mama și tata, Sora mea.” după Iva o întreba ”Cine altcineva ar mai vrea să semneze?” și Liz a început să-i enumere pe toți care credeau că ar fi semnat petiția, iar după fiecare nume, Iva repeta aprobator: ”-Așa, da! Uite, tocmai a semnat și el! Și ea a semnat”.
Pare mult mai amuzant când citești, vă las aici 2 pagini, pentru a înțelege la ce mă refer:



Carte în sine vrea să transmită multe și reușește, doar că povestea, acțiunea și alegerile, Lizei sunt prea aiurite. Chiar nu este în stare să ia și ea o decizie concretă? Fără să se fofilească atât, fără să aibă nevoie de sprijinul cuiva? Viața nu este așa roz...doar este un adult în toată firea, nu?
Repet, ideea pe care vrea să o transmită cartea este drăguță, dar nu pot trece cu vederea povestea în sine...

Nu am înțeles ideea în legătură cu ”Depresia” și ”Singurătatea”, nu mi se pare că își aveau locul în cartea aceasta...


”-Nu-i corect din partea ta că m-ai urmărit până aici, îi spun Depresiei. Ți-ai luat deja partea. (...) Singurătatea privește scena oftând, apoi se urcă în pat, așa îmbrăcată și-ncălțată cum e, și se învelește cu așternuturile mele.”

Chiar nu era necesară aceast personificare a sentimentelor, știm că protagonista, Liz, are probleme cu depresia, încearcă diferite tratamente: Xanax, Zoloft, Wellbutrin, Busperin etc.
Liz chiar este prea moale, ea nu poate locui singură, nu poate lua decizii concrete, plânge din orice și pentru oricine...devine stresantă și enervantă. Savuram 2-3 pagini despre peisajele din Italia/India/Indonezia, ca mai apoi să citesc despre cum se plânge ea și cât de greu îi este ei, în alte 10 pagini...

Dacă nu erau informațiile care mi-au plăcut, despre religie, diferite locuri, anumite feluri de mâncare/băutură, tradiții...și multe altele, îi dădeam 1 tigru (stars). Liz, personajul în sine, nu prea are ce să ne învețe. Ce să mă învețe, despre singurătate, cum să plâng?

Cartea ar merita 5 tigrii, dacă ar fii altă povest, dacă personajul principal ar fii fost altfel conceput...

Recomand această carte, celor care sunt dispuși să îndure mofturil personajului principal, dar care vrea să afle diferite informații interesante, referitoare la 3 țări diferite. 

Există cărţi pe care le iubeşti din prima clipă, cărţi de care rămâi ataşat toată viaţa, cărţi pe care le-ai reciti fără să stai pe gânduri...însă această carte nu mi-a stârnit nicio curiozitate...

RATING:




Dacă vreți să comandați cartea, o găsiți aici, pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții.


Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru că mi-au oferit această carte, chiar dacă nu a fost pe gustul meu, și vă sugerez să comandați și voi de la ei, deoarece au niște prețuri super, la orice fel de carte! (mai ales că este Black Friday și sunt niște oferte imense).




9 comentarii:

  1. Oioioi, ce păreri diferite avem despre cartea asta! Eu am conceput altfel personajul: Liz a fost construită în acest mod ca, pe parcurs, să observăm cum călătoria o ajută să se cunoască mai bine pe ea însăși, să evolueze și să fie împlinită sufletește. Mie mi-a plăcut foarte mult datorită faptului că a avut curajul de a merge în trei țări diferite și de a încerca lucruri noi, de pildă mersul în ashram. Ai văzut cât de dezorientată era la început, iar după multă practică a ajuns în starea de beatitudine.
    Ce-i drept, pe la început și eu eram puțin iratată de povestea cu divorțul și toate cele, dar dupa am adorat cartea, mai ales că mi-a oferit și atâtea informații.
    Eu una probabil am privit din altă perspectivă! :)
    Spor la citit și o zi frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ahh, știi de ce am citit cartea? Ți-am văzut recomandarea într-un tag și am crezut că este o carte minunată, dar chiar și ce-mi explici tu acum...parcă tot nu-mi place, cartea aceasta nu este deloc genul meu...mi se pare așa neinteresantă și puțin enervantă cartea, mă așteptam la cu totul altceva de la această carte. Chiar îmi pare rău, se pare că avem gusturi diferite.

      Mulțumesc, o zi frumoasăăă ♥

      Ștergere
  2. Oh, mie mi-a plăcut. Mult de tot! :)) Bine, partea cu „Mănâncă”, Italia, mi-a plăcut cel mai mult! :) Bine, m-a plictisit partea cu „Roagă-te”, puțin, dar și aceea m-a amuzat. De fapt, când mă gândesc la cartea asta, îmi răsare un zâmbet pe buze!

    Lecturi frumoase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pot spune, că am adorat prima parta, posibil din cauză că îmi aduce aminte de casă și de asta. Atâtea lucruri cunoscute, îmi aduceam aminte de toate magazinele și casele, apartamentele, parcurile, piaza, ahhh...atâtea locuri cunoscute. Doar că mie mi-a plăcut doar prima parte...și-mi pare rău că mi-a plăcut doar atât.

      Mulțumesc că ai trecut pe aici ♥
      Lecturi plăcute și ție!!☺

      Ștergere
  3. Eu nu am citit cartea si inca sunt nehotarata in privinta ei. Prefer cartile in xare se intampla ceva. Nu vreau meditatii asupra sinelui si alte chestii de astea. Psihologia si autocunoasterea umana nu-s de mine. Cred ca deja o iau pe langa subiect. Ceea ce vreau sa spun e ca aceasta carte nu pare nici pe gustul meu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar voiam sa aflu cum e cartea asta, ca sa stiu daca sa o cumpar sau nu. Sincera sa fiu, sunt cam confuza in ceea ce priveste cumpararea ei. Nu pare pe gustul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici pe al meu se pare, mă așteptam la altceva din partea ei.

      Ștergere
  5. Am cartea aceasta in biblioteca de ceva timp dar nu am reusit sa o citesc. Chiar sunt curioasa :)

    RăspundețiȘtergere

Aștept opiniile tale într-un comentariu. :)