}

09 august 2016

Recenzie: ”Obiecte ascuțite” - Gillian Flynn

Titlu: Obiecte ascuțite

Autor: Gillian Flynn


An apariție: 2015


Categorie: Horror & Thriller & Mystery


Nr. pagini: 328


Editura: Trei






Descriere:
Dupa o scurta internare la un spital de psihiatrie, jurnalista de investigatii Camille Preaker se confrunta cu o sarcina dificila: trebuie sa se intoarca in oraselul unde a copilarit pentru a investiga moartea a doua fete.

Camille n-a mai vorbit de mult cu mama ei nevrotica si ipohondra si cu sora vitrega, pe care aproape ca nici n-o cunoaste: o pubera atragatoare, cu o putere ciudata asupra localnicilor.


Instalata in fosta ei camera din vechea casa a familiei, Camille isi da seama ca se identifica prea mult cu victimele. Bantuita de propriii demoni, trebuie sa dezlege puzzle-ul psihologic al trecutului, daca vrea sa afle adevarul si sa supravietuiasca reintoarcerii acasa.

Părerea mea:

În primul rând, trebuie să respectați asta: ”Cei slabi de inimă nu au voie să citească această carte!”
Ok, vă spun ca și la știrile PROTV:
  ”ȘOC ȘOC ȘOC, URMEAZĂ IMAGINI ȘOCANTE, CARE V-AR PUTEA AFECTA EMOȚIONAL”.

Din nou, cartea aceasta nu trebuia să ajungă la mine, știți că v-am rugat să votați pe grupul paginii (click aici), ce carte doriți să ofer la următorul concurs și cei de la Târgul Cărții, mi-au oferit volumul acesta, după ce voi ați ales. Mulțumesc, Târgul Cărții !
Prima dată nu am știu despre ce este vorba în această carte, deoarece, again, nu am citit descrierea și când a ajuns cartea am zis să o răsfoiesc puțin să văd despre ce este vorba și nu am putut să mă mai opresc din citit, cartea a ajuns dimineață pe la 10, însă nu eram acasă și după ce am pus mâna pe ea nu am putut să o mai las din mână, acum 30 minute am ajuns acasă și o citesc de 15 minute și deja sunt la pagina 70, efectiv m-a prins super mult cartea, sunt din ce în ce mai curioasă. Nu știu exact când o să vedeți postarea, astăzi este 6.07.2016 și cred că undeva prin august voi posta această recenzie, după ce voi afla câștigătorul. Voi spune de pe acum, TU care ai câștigat cartea ești un SUPER NOROCOS. Nu am mai reacționat de mult așa la o carte, e ceva ciudat. 
Abia am citit primele 70 de pagini și vreau să vă spun câte ceva despre carte, voi scrie aici treptat, vreau să fie o recenzie bună, vreau să vă conving să o cumpărați!

La început nu se petrece nimic interesant, dar detaliile cu care este scrisă această carte, te face să treci repede peste prezentare și să ajungi direct la acțiune:

” Puloverul meu era nou, urât, de un roșu țipător. Se făcuse deja 12 mai, însă temperatura scăzuse cinci grade, și după patru zile de tremurat în tricou, îmi luasem în grabă ceva gros, de la talcioc, ca să nu mă apuc de scormonit prin cutiile în care îmi pusesem hainele de iarnă. Primăvara în Chicago.”

Nimic anormal, nimic nou, totul este obișnuit până acum, mai târziu se prezintă viața lui Camille Preaker, viața de jurnalistă într-un birou micuț, într-un oraș imens. Lucrând la Daily Post from Chicago, neavând știri captivante, readactorul șef ”Frank Curry”, o anunță pe aceasta despre crimele care se produc în orașul ei natal, Wind Gap. Dacă dați un search pe Google, cu ”Wind Gap”, sunt câteva imagini dubioase, nu-mi place. Prima dată, când am citit Wind Gap și după câteva descrieri din carte, mi-am imaginat un orăsel din Vestul Sălbatic, cu șerifi și tot tacâmul. Cred că puțin aduce cu Vestul Sălbatic,


După ce aceasta, Camille, ajunge în oraș, se îndreaptă direct spre secția de poliție pentru a afla mai multe detalii despre crime. Până la ajungerea la secție, aceasta dă de un nou caz și anume o fetiță pe nume Natalie, a dispărut de acasă, la fel ca și prima victimă de anul precedent. Un minuscul spoiler, victimele erau doar copii, victimele nu erau agresate sau chinuite, doar erau sufocate/spânzurate și rămâneau fără dinți (nu mă întrebați încă de ce, abia aștept să văd o explicație logică pentru acest fapt).

În scurt timp, Natalie (fata dispărută) a fost găsită de către niște bătrânei în oraș, unde se afla și Camille, desigur...fata nu mai supravețuia și rămase fără dinți.
După înmormântarea fetei, Camille își scrie articolul și-l trimite redactorului șef, acesta nefiind prea încântat de articol, așadar Camille încă este nevoită să mai rămână câteva zile în oraș pentru a afla mai multe despre criminal.

Se pare că în acest orășel se petreceau prea multe crime, nu numai dispariția unor fete:


-Și să fii polițist...e bine?
-Ai parte de ceva acțiune. Destul cât să nu mă transforme în Vickery. Anul trecut am rezolvat niște chestii imposrtante. Mai multe omoruri. Și am prins un tip care a molestat mai multe femei prin oraș.
-Viol?
-Nu. Le prindea, le deschidea gura și le zgâria gâtlejul până îl făcea fâșii.

***


-L-am prins. Era vânzător la un magazin de băuturi, de vârstă mijlocie, care locuia cu maică-sa. Încă avea sub unghii țesuturi din gâtul ultimei femei. La 10 zile după atac.”

Aceste informații venind de la Richard, un polițist venit din alt oraș pentru a ajuta poliția locală din WindGap, să rezolve cazul morților.
Nu doar în WindGap se produc asemenea crime, ci și în Chicago, Camille este un reporter, care se ocupă de crime.

Camille: ”-Luna trecută am scris un articol despre un bărbat de optzeci și doi de ani. Fiul l-a omorât, apoi l-a lăsat într-o cadă plină cu solvent, să se dizolve. Tipul a mărturisit, dar n-a putut furniza un motiv pentru care a facut-o”

Nu doar WindGap-ul era cunoscut pentru crimele desăvârșite, ci și în Chicago se produceau diferite crime, cât și în lumea reală..în ultimul timp lumea reală este un pericol, cine s-a așteptat la așa ceva în 2016...

Un mic sfat pe care aș putea să vi-l ofer: NU citiți cartea aceasta seara!

Cartea îți provoacă fiori pe șira spinării, acțiunile sunt foarte bine structurate, acțiunea curge lin și repede, nu ai timp să respiri în timp ce citești această carte.

Mi-a plăcut la autoare, că i-a construit lui Camille această ”obsesie”, pe care o au unii adolescenți în zilele noastre, devenind astfel o ușurare pentru ei. Nu am mai observat personaje cu o asemenea obsesie, cu o asemenea problemă, ei îi plăce să facă asta:


”Pentru că, vedeți voi, mă tai. Mă zgârii, mă înțep, mă jupoi, mă despic. Sunt un caz foarte special. Am un scop. Pielea mea țipă. E acoperită de cuvinte - bucătar, brioșă, pisică, bucle - ca și cum un elev de clasa întâi ar învăța să scrieîn carnea mea. Câteodată, dar numai câteodată, mă amuză. Când ies din cadă și văd, cu coada ochiului, pe o gambă păpușică. Sau când îmi trag un pulover și văd fulgerător, pe încheetură: primejdios.”



Este prima dată când observ această ”boală”, Camille nu se tăia pur și simplu, o făcea cu un scop, își nota cuvinte cheie, dar uneori mă întrebam ce caută acele cuvinte acolo, dacă nu au nicio relevanță?

”Uneori aud cum vorbele se iau la harță pe corpul meu. De pe umăr, chiloțel strigă la cireșica de pe interiorul gleznei mele drepte. Pe degetul meu mare, cusut bolborosește aminințări către copil, aflat un pic mai jos de sânul meu stâng. Le pot face să tacă doar gândindu-mă la dispariție, un cuvânt care e mereu silențios și regal, domnind peste celelalte de pe tronul lui, aflat în sigranță pe ceafă,”

Am întâlnit ceva nou, ceva care mi se pare interesant.

Fiecare carte are și dezavantajele ei, nu? După atâtea avantaje ar trebui să spun și un dezavantaj al acesteia, dar spre surprinderea mea, chiar nu am găsit unul important. Un dezavantaj mi s-a părut finalul, deorece mă așteptam puțin la un asemenea sfârșit. Spre sfârșit se află criminalul și DE CE A AVUT NEVOIE DE ACEI DINȚI? Acesta a fost un lucru atât de înfricoșător...oarecum știam cine este criminalul, aveam 3 variante, acesta fiind....

Abia aștept să citiți cartea și să vă citesc părerile despre ea, dacă ați citit-o, nu ezitați să lăsați un comentariu cu o mică părere despre carte.
În momentul de față. Gillian Flynn este autoarea mea preferată.





Chiar vreau să îi citesc și celelalte 2 cărți apărute la noi, ”Locuri întunecate” și ”Fata dispărută”.


Știați că...

  • SMP- înseamnă Sindromul Münchausen prin Proximitate. Adică, îngrijitorul copilului, mama de obicei, aproape întotdeauna mama, își îmbolnăvește copilul pentru a obține atenție pentru ea. Dacă ai Münchausen, te îmbolnăvești intenționat, ca să capeți atenție. La SMP îți îmbolnăvești copilul, ca să arăți ce mamă bună și iubitoare ești tu.
Citate:

  • ”Îmi place să tai zilele din calendar, au trecut 151 de zile și nu s-a întâmplat nimic groaznic. 152 și nu s-a terminat lumea. 153 și am reușit să nu distrug pe nimeni. 154 și nu mă urăște nimeni. Câteodată cred că nu o să mă simt în siguranță decât atunci când o să-mi pot număra ultimele zile pe degetele de la o mână. Încă trei zile de trecut și nu va mai trebui să îmi fac griji pentru viață.”
  • “Fața pe care le-o arăți oamenilor le spune acestora cum să te trateze.”

RATING:


Dacă vreți să comandați cartea , o găsiți aici ( cu discount 47%) , pe site-ul librăriei și anticariatului Târgul Cărții.

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru că mi-au oferit această carte minunată și vă sugerez să comandați și voi de la ei , deoarece au niște prețuri super , la orice fel de carte!



2 comentarii:

  1. Wow , e o recenzie geniala , desi nu citesc carti in care este vorba de crime asta se poate schimba , mi-a placut felul in care ai descris cum se simte aceasta carte , as vrea sa experimentez asta chiar daca as fugii in pat cu telefonul dupa mine ca sa nu ma fure monstrii sau mai stiu eu ce criminal se ascunde in intuneric , merita sa imi ascum acest risc ,doar ca sa aflu de ce victimelor le lipseau dintii ( asta m-a speriat putin , e cam creepy ) , dar va merita , am incredere in recenziile tale :))

    RăspundețiȘtergere
  2. E atât de frumoasă recenzia. Wow😍 De-abia aștept să mi-o cumpăr. Am citit o singură carte cu mister, crimă și tot tacâmul (fata din tren) si mi-a plăcut foarte mult. Cred că și asta o să-mi placă.😘 Aștept următoarea recenzie.

    RăspundețiȘtergere

Aștept opiniile tale într-un comentariu. :)