}

30 octombrie 2016

Recenzie: „Elizabeth a dispărut” - Emma Healey

Titlu: Elizabeth a dispărut

Autor: Emma Healey

Data apariție: Mai 2016

Categorie: Ficțiune/Literatură contemporană

Nr pagini: 288

Editura: Litera













      Roman de suspans și psihologic sofisticat și, în același timp, meditație sfâșietor de onestă asupra memoriei, identității și îmbătrânirii, „Elizabeth a dispărut” spune povestea lui Maud, o femeie în varsta care se luptă cu ravagiile demenței senile și care începe o căutare disperată pentru a-și găsi cea mai bună prietenă, Elizabeth, despre care crede că a dispărut.
    Nimeni nu o crede însă pe Maud – nici fiica ei, Helen, nici îngrijitoarele ei, nici politia, nici, mai ales, temperamentalul fiu al lui Elizabeth, Peter. Înarmată cu notițe scrise de mână pe care și le lasă singură și cu un sentiment copleșitor ca Elizabeth are nevoie de ajutorul ei, Maud este hotărâtă să descopere adevărul și să-și salveze prietena iubită.
     Dar indiciile pe care le descoperă par să o conducă tot mai departe în propriu-i trecut, la o altă disparitie ramasă nerezolvată – cea a surorii ei, Sukey, survenită la scurt timp după al Doilea Razboi Mondial.
     În timp ce amintirile vii ale tragediei care a avut loc cu mai mult de cincizeci de ani în urmă o copleșesc, Maud găsește o nouă motivație în căutarea ei. Ar putea misterul dispariției lui Sukey să fie cheia pentru a o găsi pe Elizabeth?








Născută în Londra, Emma Healey a urmat un an de pregătire în cadrul Central Saint Martins înainte de a absolvi Colegiul de comunicatii din Londra ca și licențiata în Arte Plastice și Literatură. A absolvit Universitatea din East Anglia cu un Master în scriere creativă (ficțiune în proză) în 2011.










Romanul "Elizabeth a dispărut" prezintă povestea lui Maud,o femeie în vârstă de 82 de ani care suferă deficiențe grave de memorie și în anumite situații chiar de luciditate, trăiește, ori încearcă să-și trăiască perioada bătrâneții într-un mod oarecum normal alături de fiica sa, Helen, și nepoata sa, Katy, și de prietena ei apropiată, Elizabeth. Într-una din zile Maud constată, conform bilețelelor scrise de mână și care aveau rolul de-ai aminti lucruri precum "nu mai mânca pâine prăjită" sau "cafeaua e bună pentru memorie" că "Elizabeth a dispărut". Fraza aceasta apărând pe tot parcursul textului, devenind laitmotivul romanului.



Incearcă să primească niște răspunsuri de la fiica sa sau de la îngrijitoare, dar acestea nu par a-i lua în serios grijile, astfel decide să preia de una singură frâiele misiunii de a afla adevărul și a descoperi ce s-a întamplat de fapt cu Elizabeth.


” "-Ca de obicei? spune el, vocea lui părând metalică din cauza difuzorului.
-Ca de obicei? rostesc eu.
-E vorba despre Elizabeth, nu-i așa?
-Elizabeth, da, rostesc eu uimită. Pentru asta am venit. Știți ceva de Elizabeth? întreb eu simțind un val de ușurare.
-O, da, știu totul despre Elizabeth, zice el. A dispărut, nu?
*încuviințez din cap*. Probabil că vinovat e fiul acela al ei bun de nimic, nu credeți? *dau din umeri în semn de confirmare neajutorată*
-Și nimeni altcineva nu pare să creadă că a dispărut, nu-i așa?
-Exact așa, domnule ofițer. *spun eu agățându-mă de birou.
-M-am gândit eu.  Asta ar fi cam a patra oară când veniți.
-Atunci cineva o caută pe Elizabeth, nu-i așa?
-O, da! I-am trimis pe toți cei din poliție să o caute. Câini pe urmă, criminalisîști, elicoptere. Toți au plecat să o caute pe prietena dumneavoastră,Elizabeth.". ”



Deși, în mod surprinzător, după ce Maud este lăsată două zile în grija unui cămin pentru vârstnici, fiica sa Helen afirmă: "M-am gândit că am putea să o vizităm pe Elizabeth." (acasa? la spital? la cimitir? cine știe?)
În paralel cu dispariția lui Elizabeth are loc, în mintea lui Maud, rememorarea perioadei dispariției surorii sale, Sukey, în mod misterios, crezând că poate deslușirea acestui mister este calea regăsirii lui Elizabeth.
Încercând să adune cât mai multe informații legate de absența prieteni sale, Maud ajunge să se îndepărteze cât mai mult de acțiunile din prezent si să retraiască emoțiile și stările din perioada postbelică incepand cu amintirile legate de Sukey, cele legate de nebună, personaj semnificativ în rezolvarea dispariției surorii sale, discuțiile cu Douglas, cu părinții ei și Frank, soțul lui Sukey; toate acestea o fac să uite de reperele spațiale și temporale confundând prezentul cu trecutul, identitatea personajelor, locațiilor și chiar propria persoană.


Toate acestea conduc la împletirea poveștii propriu-zise, fir cu fir, acțiunile și personajele fiind strâns unite, formând un conținut cursiv, un limbaj accesibil și o poveste emoționantă și captivantă.
Voi fi sinceră și voi afirma cu mâna pe inimă că romanele polițiste, cele misterioase și care implică un cadavru, un ucigaș și un detectiv fac din mine o devoratoare de pagini. Însă acest roman a fost cu totul diferit față de așteptările avute de mine întâia oară când am văzut cartea și i-am citit titlul; faptul că personajul narator, Maud, cea care în mintea mea purta pe frunte eticheta de dectiv al romanului, era în primul rând suferindă de o boală de memorie, dependentă de bilețele fără de care ea nu reușea să rețină absolut nimic și boală care pe parcurs s-a accentuat și a determinat-o să uite chiar chipul și identitatea propriei fiice:


"<<Gata,gata, drăguțo>>, rostesc eu. Ea hohotește și își apasă dosul palmei pe gură. Nu știu ce să fac ca să o ajut. Nu-mi dau seama cine este.
<<Spune-mi despre ce-i vorba>>, îi zic eu.
<<Sunt sigură că nu poate fi așa rău>>. Îi mângâi părul întrebandu-mă cum am ajuns aici.
<<Te-a supărat vreun bărbat?>> întreb eu. <<Ți-a fost necredincios?>>  Se va întoarce negreșit mai ales la o fată așa drăguță ca tine.
<<Nu e vorba despre un barbat>>, zice ea.
<<E o femeie>>? Ea se încruntă la mine și se ridică pentru a se uita la orarul microbuzelor. Când femeia se răsucește îi privesc chipul cu atenție. Și-a șters lacrimile. E Helen. Banca pare să se răstoarne cu mine. E fiica mea,Helen. Am stat împreună într-o stație de autobuz fără să știu cine e."


În al doilea rând vârsta înaintată pe care o avea și elucidarea în paralel a celor două cazuri de dispariție au solicitat un efort și energie dublă; toate acestea m-au făcut să rămân plăcut impresionată de imaginația, modul de scriere și de gândire al scriitoarei Emma Healey asupra suferinței mentale a personajului, care în ciuda a atâtor neîncrederi a învins această bariera și a reușit, cu prețul a multe suferințe uitate în trecut, să deslușească ambele dispariții.
Nu pot spune că ceva anume mi-a displăcut, dar mai mult ce m-a lăsat ușor dezamăgită a fost finalul, pe care eu, personal l-am anticipat cu un număr considerabil de pagini înainte, deși de multe ori oscilam între mai multe variante ale deznodământului datorită indiciilor presărate prin toată povestea care reușeau deseori să mă inducă în eroare.
Și aș mai putea adăuga la această listă frustrarea resimțită în momentele de empatie cu Maud, incapacitatea de a-și aminti lucuri începând de la detalii semnificative până la elemente esențiale pe care eu pur și simplu le aflasem din informațiile anterioare (era precum un cerc in jurul căruia se învârtea incapabilă să-și dea seama că ceea ce căuta se afla de fapt în interiorul cercului); iar atunci m-am întrebat:  Ce e mai bine? Să ai memoria intactă și să-ți aduci aminte orice, până și lucrurile care au avut un impact psihic negativ asupra ta ori să cunoști doar clipa prezentă, să nu ai nicio grija, nicio problemă,  dar să nu îți poți aminti, numele, fața prietenilor, familiei, iubitei/iubitului niciodată?



1. Colditz este un castel renascentist din orașul Colditz, Germania. A devenit faimos ca lagăr de prizonieri de razboi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aici fiind închiși ofițerii aliați care evadaseră în mod repetat din mai multe părți.

2. Clement Atlee a fost un politicial britanic, prim-ministru al Marii Britanii între 1945-1951.



Colditz Castle




Cartea ”Elizabeth a dispărut” de Emma Healey a fost oferită de către Editura Litera pentru recenzie. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editurii Litera. Pentru a afla mai multe despre Editura Litera îi puteți urmări și pe pagina de facebook, ca să știți tot ce e nou!


Eu am fost Tigru!
Ține minte: Citește cu ochii tăi, nu prin ochii altcuiva!

2 comentarii:

  1. Ce mult ai evoluat cu recenziile! Mă bucur enorm, mai ții minte când îmi spuneai că ai probleme cu recenziile? Vezi că, până la urmă, lucrurile ies aşa cum trebuie?
    Cât despre carte, am auzit multe despre ea şi e pe wish list-ul meu. ❤

    Felicitări! Lecturi frumoase! ~^w^~

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încă am probleme, mai am de lucrat cu mult! Mulțumesc pentru complimenet :)
      Îți recomand să o citești :D

      XOXO

      Ștergere

Aștept opiniile tale într-un comentariu. :)