}

17 martie 2017

Recenzie: „Cinci copeici” de Sarah Stricker

Titlu: Cinci copeici


Autor: Sarah Stricker


Dată apariție: augustus 2016


Categorie: Ficțiune/Literatură contemporană


Nr.pagini: 480


Editură: Rao








Cinci copeici este o poveste de talia Hoțului de cărți. Anna, naratorul romanului, rememorează povestea propriei vieți. Un bunic tiranic, ale cărui încercări brutale de intruziune în viața propriei fiice, se perpetuează vreme de ani întregi, o fiică docilă, de o impresionantă imaturitate, și o soție aflată permanent în pragul unei crize constituie ingredientele unei povești pe cât de amuzante, pe atât de dramatice.
Extraordinarul roman de debut al lui Sarah Stricker pune în tapet problematica spinoasă a relaţiilor germano-evreiești de după război într-o manieră lipsită de clişee obişnuite.Discernământul şi profunzimea care însoţesc stilul jurnalistic al autoarei,plin de umor,nu fac decât să  potenţeze prezentarea unei spectaculoase drame de familie.



În „Cinci copeici" este narată povestea de viaţă, dragoste și familie a trei generaţii complet opuse unite însă de linia roşie a sângelui de către Anna care împleteşte pas cu pas întâmplările făcându-ne și pe noi o dată cu ea să intrăm sub pielea bunicilor şi a mamei sale; să zâmbim, să lăcrimam, să izbucnim de indignare sau de milă ajungând într-un final să le simţim pe toate la un loc.


Prima generație este compusă din bunciul, Oskar Schneider şi bunica Hilde Schneider. Victime declarate ale celui de-al doilea război mondial, acesta le afectează totuşi viaţa şi comportamentul în moduri diferite astfel, prins în mrejele războiului, el devenine un brav soldat,închis în lagărul din Kazan şi care doar datorită iscusinței şi inteligenţei înnăscute din familia Schneider reușește să evadeze ajungând astfel o forţă de neoprit care,alături de soţia sa,va continua afacerea familiei în legătură cu brand-ul de haine Schneider ducând numele acesta pe culmile gloriei mondiale. Pe de altă parte,prinsă la mijlocul frontului de luptă micuţa Hilde cu greu reuşeşte să se adapostească de cruzimea şi nenorocirile războiului ajungând o femeie în toată firea, elegantă şi admirată de cei din jur pentru soţia,mama,gospodina,prietena sau orice altceva ar fi putut fi pentru că,evident,putea să devină orice reușea să îi aducă admiraţia şi totodată înduioşarea celor din jur.(partea aceasta ar putea părea mai greu de înțeles însă când veţi lectura acest delicios roman vă veţi da seama rapid despre ce vorbesc. Unora poate li se va părea amuzant, unora trist; mie una mi s-a părut ceva obișnuit cunoscând un astfel de comportament) Însă războiul a lăsat amprente semnificative asupra ei condamnând-o să trăiască toată viaţa cu o frică imensă pe umeri şi în inimă, persistând până şi în cele mai liniştitoare momente.

"Dar bunicul meu era unul dintre acei oameni atât de siguri pe sine. El nu părea doar să creadă că e special. El chiar o făcea. Abia ieşind din adolescență, îşi conducea trupele, care erau de două ori mai în vârstă decât el. Odată recrutat voia să devină cineva în viaţă. În cele din urmă ajunsese până la Kaliningrad unde fusese luat prizonier de ruşi în 1944. Armata roșie îl duse la Kazan, în "Ţara Ţărilor", pe care bunicul o pronunţa aşa de misterios, încât, în copilărie, mi-o imaginam undeva între Transilvania şi ţara Taka Tuka a lui Pippi Șosețica."


"Pe jumătate înnebunită,  alergase pe stradă în căutarea unui chip cunoscut sau cel puţin a ceva de mâncare,  dar tot ce găsise era şi mai multă jale, și mai multă spaimă. Rămăsese singură cu spaima ei printre resturile clădirii sub care fuseseră îngropaţi părinţii şi fratele ei mai mic, iar când războiul se sfârşise, în cele din urmă, se îndrăgostise atât de tare de spaima aceea încât ajunsese să nu mai poată fără ea."

Din rodul iubirii lor rezultă un copil extraordinar, un geniu, o minte briliantă cu o multitudine de talente şi aptitudini, dar lipsită de orice dovadă a esteticii. Încă de la o vârstă fragedă învaţă lucruri care şi unor adulţi în toată firea li s-ar părea dificile, setea de cunoaştere antrenată de mândria nemărginita a tatălui de a-şi vedea propriul copil, singurul său urmaş deasupra tuturor în orice fel de circumstanţe produce o maturizare prematură distrugând astfel din vocabularul şi memoria copilei cuvântul "copilărie". 

"Mama era prea urâtă ca să fie proastă. La cinci ani ştia deja să citească. Probabil că putea să facă asta de la patru sau chiar trei ani, asta depinde de cât de tare simţea nevoia bunicul să fie mândru de ea. Nimeni nu ştia de unde învăţase. Într-o bună dimineaţă, la micul dejun, se pare că luase pur şi simplu ziarul şi începuse să citeasca titlurile;  însă bunica avea bănuiala că el o învăţase pe furiş atunci când ea se ducea la confesiune. "


"-Există oare ceva ce să nu poată face acest copil?
-Sigur că da, să dea greş! răspunse bunicul şi nici măcar nu pretinsese că ar fi făcut o glumă."

Urmează astfel o adolescență predominantă în principiu de o raţiune greu de stăpânit, de dorinţa de a cunoaşte explicaţiile oricăror trăiri sau sentimente simţite şi necitite în nicio carte cumpărată de tata de la librărie.
Dragoste, prietenie, empatie? Pentru ea acestea trebuiau mai întâi supuse ştiinţei, raţionamentului şi logicii şi abia apoi clasificate ca fiind utile sau nu, nicidecum simţite.
Primeşte dragoste necondiţionată dar față de aceste sentimente emite doar repulsie, nu le înţelege şi nu le poate simţi, interpretându-le (din propriile "cercetări") ca pe nişte slăbiciuni care oferă o vulnerabilitate ridicată şi le refuză cu desăvârşire accentuând ideea că doar oamenii incapabili de o gândire corectă se pot lasă influenţaţi de acestea. 



"Dragostea lui ”necondiționată”, cum o numea cu fața întoarsă, de parcă ar fi fost vorba despre ceva revoltător, era destinată în ochii ei doar oamenilor incapabili să îndeplinească condițiile. O iubire de care oamenii ca ea nu aveau nevoie."


"-De ce nu s-a uitat in jur?  Doar pentru că îţi e frică, nu poţi să o iei la goană aşa.
-Era doar un copil, zise tata blând.
"Şi atunci care e scuza mea?" se gândi mama şi o rosti şi pentru mine, cu un râs amar în gât, atât de provocator, încât pentru un moment am fost tentată să răspund. Dar ştiam că oricum m-ar fi repezit. Şi oricum nu ar fi înţeles că explicaţia pentru comportamentul ei era exact aceeaşi, doar că în cazul ei nu era vorba de reguli de circulaţie, ci de cele ale inimii, pe care încă nu le înţelesese, asta măcar dacă le cunoaştea. "

În final tot ce mai poţi simţi este un gram de compasiune pentru toţi; pentru bunici căci războiul niciodată nu trece fără a lăsa o picătură de suferință în urmă, pentru mamă căci întrebarea ce răsare înainte e : oare cum era dacă ar fi fost cum trebuia să fie? Să rămână o iubire neîmpărtășită care să îi frângă inima treptat, dar totuși să dispară cu timpul sau să iubească cu patos o singură dată în viaţa ei şi să păstreze acele clipe îmbătată de amor adânc în sufletul ei ştiind că nu-l va mai revedea vreodată? 


"Dar mama oricum ajunsese de mult în punctul în care slăbiciunile nu fac decât să întărească iubirea, în care părţile rele sunt preferate celor bune, pentru că sunt părţile lui rele, pe care doar tu ai privilegiul de a le ierta. Părţile bune aparţin tuturor, în schimb cele rele doar îndrăgostiţilor."

Un roman captivant, plin de umor şi un sarcasm fin, delicios cu o poveste care pune accentul pe urmările dezastruase ale războiului printre care cea mai importantă a reprezentat-o uciderea în masă a evreilor. Lucru ce schimbă extrem de mult soarta protagoniştilor noștri și a poveştii de dragoste dintre ei făcând ca bariera ce s-a depus o dată cu scrumul ieşit din hornurile lagărelor să rămână imposibil de învins. 







Cartea „Cinci copeici” de Sarah Stricker a fost oferită de către Librăria Libris pentru recenzie. Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei. Pentru a afla mai multe despre Libris îi puteți urmări și pe pagina de facebook, ca să știți tot ce e nou!





Omul care nu citește nu e cu nimic mai presus decât cel care nu știe să citească.


4 comentarii:

  1. Neapărat trebuie s-o încerc și eu, de ceva vreme am ochit-o!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte captivantă cartea! Sper să faci rost de ea! ��

      Ștergere
  2. Nu stiu daca voi ajunge sa o citesc. Cred ca are un subiect prea trist :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este tristă povestea în sine, dar dacă citeşti mai detaşat chiar e foarte amuzantă şi plină de replici sarcastice.

      Ștergere

Aștept opiniile tale într-un comentariu. :)