Recenzie: „Malad” de Alexandru Voicescu
Titlu: Malad
Autor: Alexandru Voicescu
Nr. pagini: 220
Categorie: Literatură română contemporană
Editură: Herg Benet
SĂ INTRĂM PUŢIN ÎN LUMEA
CĂRŢILOR
Malad de Alexandru Voicescu este un roman ce
doreşte să scoată în evidenţă dubla condiţie a omului, dualismul gândirii
fiinţei umane, atingerea perfecţiunii, ceea ce m-a dus cu gândul la mitul
grecesc care vorbeşte despre fiinţa umană primordială, îmbinarea armonioasă
între partea masculină și cea feminină, părţi care, separate de către zei, au
fost forţate să îşi petreacă eternitatea căutându-şi jumătatea, sufletul
pereche; însă, în carte, această despărţire se petrece la nivel psihologic şi
nu fizic, rezultând astfel prin această reîntregire spirituală genotipul perfect
şi totodată ultimul descendent al acestei rase binecuvântate cu puteri
inimaginabile.
Când eram mic, ştiam, conştientizam că alături de mine se altă un alt eu, efectiv acelaşi ca mine, dar imponderabil, fără corp şi nevoi fizice, ceva plutind mai degrabă ca un spirit, un alt eu care mă supraveghează, dojeneşte şi dă sfaturi... Vorbea cu aceeaşi voce ca a mea, arăta la fel, deşi nu îi vedeam niciodată decât faţa şi părul şi nu era prezent întotdeauna.
REZUMAT
Andrei, art director român stabilit în Elveţia
în vârstă de 32 de ani este responsabil de organizarea unei competiţii de speed
drawing pentru promovarea noii tablete grafice lansată de Compania W,
cea la care de altfel este angajat. O dată ce concursul începe una dintre
concurente îi atrage privirea în mod obsesiv, atât aspectul fizic neobişnuit
cât şi ceea ce mâinile ei dibace conturează pe ecranul tabletei provocându-i o
viziune a cărei intensitate spirituală simţită îl şochează şi îi determină
leşinul. Trezit parcă dintr-un coşmar care păruse a dura o veşnicie, atât Alex
cât şi restul spectatorilor rămân surprinşi de desenul realizat de Ioana Dună,
în special Alex pentru că ce îi apărea în faţa ochilor nu avea nimic în comun
cu ce vizualizase în urmă cu câteva minute; însă nu are timp nici să îi
adreseze o întrebare acesteia că s-a făcut nevăzută.
Faptul că eu nu văzusem acelaşi desen ca toţi ceilalţi îmi era clar. Însă simţeam pe piele căldură lavei, amestecată cu răceală, deopotrivă. Mi-am verifcat scurt braţele temându-mă să nu fi avut urme de tăieturi pe ele.
Alex simte că între el şi Ioana există o
legătură pe care încă nu o putea înţelege pe deplin dar de existenţa căreia era
foarte sigur şi decide cu orice preţ să o găsească pe fată. Ia legătura cu Etiennee,
colegul său de echipă alături de care a organizat acest eveniment, iar acesta
reuşeşte într-un final să îi dea de urmă fetei. Indicaţiile date de Etiennee îl
conduc pe Alex într-un teatru local aflat în reconstrucţie în interiorul căreia
se execută un ritual de sacrificare cu jertfe umane, extrăgându-se lichidul din
interiorul coloanei vertebrale ca elixir cu rol în intensificarea puterilor celor ce-l gustă. Cel
mai şocant aspect este însă tributul acestei ceremonii, reprezentat de Ioana. Alex este martor la acest ritual morbid în care elemente ale
fantasticului se împletesc cu o realitate ambiguă introducându-l astfel pe personaj într-o a doua viziune.
Se trezeşte într-un spital aflat la sute
de kilometrii faţă de locaţia în care se prezentase în ziua precedentă, însă
adevărul este că acesta a stat în comă 10 zile şi pe de-asupra sunt aduse asupra lui
acuzaţiile unei crime îngrozitoare şi anume uciderea Ioanei Dună. Lumea lui
Alex pare că se dispersează şi că orice ar fi cunoscut el vreodată, atât despre
lume cât şi despre sine nu a fost decât o simplă iluzie.
SĂ APLAUDĂM CU O SINGURĂ MÂNĂ
Aspectul pe care l-am apreciat şi mi s-a
părut extraordinar a fost subiectul romanului, acea parte de fantasy pe care am
devorat-o pur şi simplu şi a fost delicioasă. Un subiect şi o poveste unică şi
originală, ceva despre care am citit pentru prima dată în această carte.
Uităm uşor pentru că ne e mai comod, ca să ne protejăm de lucruri de care ne e dor foarte tare şi care altfel ne-ar sparge din interior în mii de bucăţi. Care altfel ne-ar distruge într-o clipă, fără să fim pregătiţi. De aceea îmi place să dorm. În somn poţi să te recompui pe tine, cel spart, dar fără să te deranjeze când te trezeşti şi ai uitat ce ai făcut din tine.
Deşi îmi pare rău că trebuie să o spun
însă au fost suficiente elemente care să îmi îngreuneze lectura şi să mi se
pară una destul de plictisitoare şi greu de înţeles.
- Începând de la exteriorul cărţii, coperta
mi-a indus o imagine neplăcută, deranjantă şi nu am înţeles şi nici văzut vreo
legătură cu întreaga poveste a romanului. Probabil dacă aceasta ar fi arătat altfel m-ar fi atras mai tare.
- Multitudinea de termeni greu de digerat
şi a limbajului nefamiliar; îmi place să învăţ termeni noi din orice carte şi
orice categorie, dar în limitele în care să pot înţelege mesajul textului.
- Schimbările bruşte de timp şi spaţiu au creat o confuzie generală în capul meu
şi mi-a fost greu să pot pune totul cap la cap, dar acest lucru s-a redresat pe
parcursul cărţii şi astfel că povestea a prins un contur frumos.
PERSONAJE
Alex este un tânăr mereu dornic de aflarea
adevărului, însă folosindu-şi capul mai mult decât intuiţia. Mi s-a părut o
persoană echilibrată şi responsabilă, cântărind cu grijă tot ce îi apare în
cale; în general îmi plac personajele care îşi asumă riscuri, dar Alex cred că s-a
pliat mai mult pe dorinţele mele ascunse, însă această mască de
"nerd" s-a deteriorat rapid şi pe la jumătatea romanului deja devine
un badass redutabil.
Iar să te cunoşti pe tine până la capăt înseamnă să cunoşti şi întreg universul în care trăieşti.
CITATUL CĂRŢII
De multe ori ne întrebăm dacă toate lucrurile pe care le trăit sunt oare conectate între ele, parte a unei deveniri care să ducă spre un rezultat în care am crede și pe care îl înțelegem și cu care să fim de acord privind în perspectivă, sau sunt doar bucăți puse anapoda, experiențe pe care le simțim reale, dar indescifrabile, străine de noi.
ÎNTREBARE: Aţi simţit vreodată că în
subconştientul vostru sălăşluieşte un alter ego care vă îndrumă, ceartă, ajută
sau încurcă? Dar care să nu vă semene aproape deloc?
RATING
Omul care nu
citește nu e cu nimic mai presus decât cel care nu știe să citească.
0 comentarii