M-am tot plâns că nu mai scriu pe blog, iar un micuț dragon – blogger
mi-a pasat o leapșa, Ghanda m-a provocat să vorbesc puțin despre anul ce
tocmai a trecut. Să fiu sinceră mi-a lipsit toată atmosfera aceasta de blog,
mi-a fost dor de omuleți.
Nu
am părăsit grupurile și blogosfera, sunt la curent cu toate aparițiile și
bloggerii care mai scriu pe aici, doar că sunt un pic în umbră, deoarece timpul
nu mă ajută foarte mult.
Sper,
ca în orice an de altfel, ca acum să mai scriu câte ceva când apuc și reușesc.
Momentan
încep cu o leapșa făcută de Ghanda și vă las și un link către articolul ei.
Câte
cărţi ai citit în 2020?
Haha, 60. Eu
pentru 2020 nu aveam un plan #câtecărțisăcitesc, așa că am lăsat numărul acela
magic: 1. Vă dați seama că nu știam la finalul lui 2019 că anul ce urmează o să
fie ceva catastrofic, dar cumva mă bucur că am decis să las numărul respectiv.
Toată treaba asta a pornit de la faptul că numerele nu mă satisfac într-un mod
anume și eram curioasă de câte cărți reușesc
să citesc.
Dintre
ele, care au fost cele mai memorabile (în sensul bun)?
Am descoperit o trilogie (graphic novel): HeartStopper
de Alice Oseman. Asta
cred că e cea mai memorabilă lectură pe care am avut-o; făcând abstracție de la
cărțile lui Poe – pe care le-am adorat – Heartstopper a fost ceva diferit,
pe-un subiect ce-mi place mult.
Pe care le-am și recomandat:
Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2020?
Să fiu sinceră
nu memorez citate, nu le notez pe undeva, dar uitându-mă pe story pe Instagram
observ poza asta (e frumos în stilul meu – știu că nu pare):
Ce
carte citită în 2020 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?
De unde să încep?
Nu se răspunde
la o întrebare cu o întrebare, daaar anul 2020 a fost atât de ciudat când a
venit vorba de lecturi, am avut foarte puține cărți de 4 steluțe în sus sau
cărți ce merită recomandate.
Dacă e să
desprind o lectură dezamăgitoare aleg Caroline de Neil Gaiman – ciudată lectură,
fără sens, acțiunea structurată dubios, dialogurile nu aveau sens (păreau
scrise doar pentru umplutură unele).
Ai
participat la vreun eveniment literar anul trecut (lansare, târg de carte etc)?
Dacă da, care a fost preferatul tău?
Bookuria. Am mutat clubul de carte în mediul on-line,
deci tot anul a fost plin de bookurie, ahaha.
Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2020?
Oh boy, am vizionat
câte filme interesante anul trecut, adaug pe larg câteva titluri: Instant
Family (Sean Anders), The Half of It (Alice Wu), Annihilation (Alex Garland) –
nu comparați carte și filmul, sunt complet diferite –, Colectiv (Alexandru
Nanau), Coborâm la Prima (Tedy Necula).
Ce
cuvânt rezumă cel mai bine anul 2020 pentru tine?
Motivație. Nu
în sensul bun, efectiv motivația a dispărut din toată ecuația lui 2020.
E vreun moment de anul trecut pe care nu vrei să-l uiţi?
Nu cred că au fost
prea multe evenimente pozitive anul trecut, aș vrea să șterg câteva întâmplări
și evenimente pentru anul 2020.
Sustrag un mic
eveniment la care am participat sub emblema #FeteledelaBookuria: Ziua Cărții la
Cărturești Iași: club de carte&dedicații literare, 23 aprilie 2020 – that was
fun.
Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2020?
Nu vorbim
despre healthy stuffs, așa că mă rezum la evoluția clubului de carte: Bookuria.
A rămas în picioare, am continuat alături de fete și chiar văd un viitor tare frumos
pentru el.
Scrie o dorinţă pentru anul 2021.
Am lăsat dorințele pentru 00.00, le-am spus și au
rămas private. Toată treaba asta cu planificarea, dorințe and stuffs, mă depășește,
devine enervant să te tot gândești la viitor.
O să las două
întrebări – not a dumb quote – De ce te gândești azi la ziua de mâine, pentru
ziua de azi când te gândești?
Nu știu cât e
de aplicat sau nu, dar momentan merg pe ideea asta, fără să realizăm pierdem
prea mult timp pentru ziua de mâine – viitor, fără să mai trăim și prezentul.
Am ruginit
puțin, dar nu mi-am pierdut pofta asta de scris. Pentru că vreau să-i motivez
puțin și pe ceilalți oameni pe care-i citesc, vreau să pasez către: Dana
și Onisim. Vă recomand să-i și citiți, cineva este la început de drum și sunt
sigură că va face o treabă bună și probabil pe Oni îl citiți de mult.
Oricine
poate prelua leapșa, feel free and have fuuun!
0 comentarii