Recenzie: ”Mincinoșii” - E. Lockhart

Titlu: Mincinoșii

Autor: E. Lockhart

An apariție: 2014

Categorie: SF/Fantasy

Nr.pagini: 264

Editura: Trei






Descriere:


O familie frumoasă şi distinsă.
O insulă privată.
O fată vulnerabilă şi îndrăgostită.
Un băiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinoşii, a căror prietenie se dovedeşte a fi distructivă.
O revoltă. Un accident. Un secret.
Minciună după minciună.
Dragoste adevărată.
Adevărul.


Citeşte Mincinoşii. Şi dacă te întreabă cineva cum se sfârşeşte, minte, pur şi simplu!


Părerea mea:

Am adorat fiecare pagină a acestei cărți! Primele pagini reprezentând harta insulei si arborele genealogic al familie, ceea ce mi s-a părut o idee genială a autoarei .
Când am aflat de această carte nu am fost așa interesată,  deoarece este vorba despre un mister și mă gândeam eu aş fi ştiut minciuna respectivă în timp ce nimeni altcineva nu o ştia. Că se va rezolva cumva, că nimeni nu va păţi nimic. Puţin ştiam eu ce se va întâmpla cu adevărat și atunci când am aflat m-a izbit direct în față!


Un adevărat rollercoster, nici nu mi-am dat seama când s-a terminat cartea, lăsându-mă complet paralelă cu ceea ce mă înconjura. Cam pe la ultimele pagini am început să plâng în hohote nevrând să realizez sfârșitul și neînțelegând de ce sunt atât de puține pagini.
Nu pot să spun că nu  mi-a placut ceva, am adorat absolut tot , de la modul de scriere al autoarei, relatând doar ceea ce este nevoie, neavând pagini întregi de descriere fără vreun folos, scriind exact detaliile de care ai nevoie, până la personaje si modul de desfășurare al acțiunii, începând cu sfâșitul.

Ceea ce m-a surprins plăcut , pe lângă toată creația lui Emily, a fost relația dintre Gat si Cadence , stiți cum în alte cărți de dragoste  sunt acele promisiuni drăguțe, ei bine în această carte mi s-a părut cel mai simpatic și original mod da a-și arăta afecțiunea unul celuilalt, scriindu-și pe mâini numele  celeilalte persoane, Cadence pe dosul mâinii drepte si Gat pe dosul mâinii stângi.


Cartea este o  împletitură completă, însă pe care o deslușești cu cea mai mare plăcere, având o familie complicată cu atâtea secrete și mai ales cearta celor trei fete Sinclair asupra împărțirii bogăției  familie, astfel încât își obligau copiii să fie cât mai drăguți și lingușitori cu bunicul lor, respectiv tatăl fetelor Sinclair.
 Despre carte pot spune că este un război căruia îi cad victime copiii, prinși la mijloc într-o rețea de intrigi, planuri și certuri, captivi într-o lume a egoismului și avarismului, din care nimeni nu iese nevătămat.

Deși am văzut și păreri negative despre modul de scriere, mie una mi-a plăcut la nebunie, stilul unic și poetic, dar întunecat și straniu în care a fost scris volumul, propozițiile fragmentate, încărcate de subînțeles,  capitolele care alternează între prezent și trecut, momentele tensionate și scurtele povestiri care fac analogie între viața familiei Sinclair și basme, fac ca, Mincinoșii să fie o lectură captivantă, intensă și impresionantă.

Recomand Mincinoşii de E.Lockhart oricui este pasionat de întorsăturile neaşteptate de situaţie, oricui îi plac minciunile bune şi oricui este intrigat să afle adevărul cu orice scop. Vă recomand romanul numai şi numai dacă sunteți dispuși să stați treji toată noaptea pentru a-l termina.
 "Mincinosii", a fost una dintre operele ce mi-au schimbat modul de a gândi, de a vedea unele lucruri,  iar pentru mine acest fapt înseamnă  enorm.

Posibil vă așteptați să vă supun marele secret al acelei veri însă voi proceda precum ne sfătuiește autoarea:
"Şi dacă te întreabă cineva cum se sfârşeşte, MINTE, pur și simplu!"



Citate:

"Cineva a scris la un moment dat că un roman ar trebui să provoace o serie de mici uimiri. Obţin acelaşi lucru petrecând o oră împreună cu tine. […]"

"Mai bun decât ciocolata a fost să fiu împreună cu tine azi-noapte.
Ce prost sunt, credeam că nimic nu poate fi mai bun decât ciocolata.”

RATING:

You May Also Like

11 comentarii

  1. Woo, ce curioasă m-ai făcut! Era pe wish list oricum, dar acum îmi doresc și mai tare s-o citesc.

    Mulțumim pentru frumoasa recenzie și lecturi plăcute! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, pune mâna pe ea!!

      Lecturi frumoase :3

      Ștergere
    2. Sper că o s-o fac cât mai curând posibil!

      P.S. Ai un tag de la mine, care-i suuper drăgu și funny: http://thoughts-about-books.blogspot.ro/2016/08/zombye-apocalypse-book-tag.html

      Ștergere
    3. OMAGA!!! Să-mi dai toate tag-urile pe care le faci, ador să fac chestii de genul. Știu că nu le-am postat pe toate :)), dar aștept un moment potrivit pentru ele♥

      Mersicc :D

      Ștergere
  2. Chiar mi-ai starnit curiozitatea ^_^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aștept o părere de la tineee, aici!!!

      Mersi că ai trecut pe aici, lecturi frumoaseee ♥

      Ștergere
  3. Vreau de ceva vreme sa citesc aceasta carte. Sper sa si reusesc sa o fac.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am cartea aceasta pe WishList de ceva vreme si nu am reusit sa ma apuc de ea inca pentru ca am subestimat continutul ei ca fiind un mister sau o minciuna si totul se rezolva de la sine si bla bla bla dar vazand rating-ul de la acest articol chiar vreau sa ma apuc de ea daca voi ati fost multumiti de ea cred ca si eu voi fi <3 <3

    RăspundețiȘtergere
  5. Am cartea aceasta pe WishList de ceva vreme si nu am reusit sa ma apuc de ea inca pentru ca am subestimat continutul ei ca fiind un mister sau o minciuna si totul se rezolva de la sine si bla bla bla dar vazand rating-ul de la acest articol chiar vreau sa ma apuc de ea daca voi ati fost multumiti de ea cred ca si eu voi fi <3 <3

    RăspundețiȘtergere
  6. Una din miile de cărți pe care vreau să le citesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Una din miile de cărți pe care vreau să le citesc!

    RăspundețiȘtergere