Recenzie: Sub aceeași stea de John Green

by Alexandra Haliga - 07:00

Titlu: Sub aceeași stea

Autor: John Green

Dată apariție: 2013

Categorie: Ficțiune/Adolescenți

Nr.pagini: 312

Editură: Trei

Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?

Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost „în fază terminală".

Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.

Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

Eu fac parte din grupulețul acela de persoane care au citit această carte înainte să devină suuuper populară. În 2014 am citit această carte.

Pot să spun că aceasta a fost prima carte care m-a introdus în „lumea cititului”? Până în 2014 nu aveam nicio legătură cu lectura, nu știam autorii sau cărțile populare. Nu eram nebună după reduceri, nu citeam câte 5-6 cărți pe lună, nu căutam autori contemporani.

„Sub aceeași stea” și „Căutând-o pe Alaska” m-au ademenit în lumea aceasta. Chiar dacă nu am citit până acum „Căutând-o pe Alaska”. Pe cele două le-am comandat la librăria din orașul meu, am plătit prețul întreg pentru ele, 33 de lei, respectiv 35.

Când am citit cartea în 2014 nu m-a atins prea tare, nu mi-a stârnit nicio emoție și mi s-a părut foarte simplă în acțiune. De aceea i-am și dat 2 stele în 2014.

Când a fost în centrul atenției, prin 2016 toatăăă lumea vorbea de ea, că îi genială și că-i cea mai tare carte ever și filmul este pe măsură. Eu atunci nu aveam nicio atracție asupra ei, deoarece o citesem deja și mie nu mi s-a părut pe atunci nimic ieșit din comun la ea. Așa că în 2016 mi-am propus să o recitesc, poate am omis eu ceva, poate nu am înțeles-o. I-am dat 4 stele, da chiar dublu față de prima dată. Poate pentru faptul că au fost și 2 ani diferență, nu știu, dar într-un fel cartea m-a captat altfel când am citit-o a doua oară.

Acțiunea nu este prea complexă. Doi adolescenți care participă la un fel de seminar, nu mai știu cum îi spunea sigur.

Așa ajung ei să se cunoască și să-și petreacă timpul împreună.

Toată acțiunea este reprezentată doar de timp, adică de supravețuire, viață...

Toate cele 3 personaje, Hazel, Gus și Isaac se luptă cu viața, 3 adolescenți cu 3 probleme de sănătate diferite. Aceștia se adună cu alți adolescenți într-o catedrală pentru a vorbi despre ei, despre sentimentele lor, cum se simt și ce au mai făcut.

Acțiunea în sine este simplă, dar simpatică.

Hazel Grace este în fază terminală. Hazel are șaisprezece ani și suferă de cancer de tiroidă cu metastaze pulmonare. Mi se pare că Hazel este tipul pesimistului, tot timpul este tristă și se preocupă de boala pe care o are. Indiferență, ăsta este cel mai potrivit cuvânt. A devenit indiferentă față de boala pe care o are, nu îi mai pasă dacă se agravează, ea știe că o să moară sigur.

Vă spun din propria experiență, când ai o boală pentru toată viața, devii indiferent. Nu-ți mai pasă de ea, știi că se dezvoltă, o ții sub control, trece pentru o perioadă, apoi reapare. Oamenii sunt mereu îngrijorați și „suferă” când te văd, dar tu deja te-ai obișnuit și nu mai ai nicio reacție când vine vorba de tratamente sau altceva.

„Viaţa nu e o fabrică de îndeplinit dorinţe.”

Augustus Waters este la polul opus față de Hazel. Augustus este șarmant și plin de viață, mereu glumeț și cu capul în nori când se atașează de cineva. Augustus suferă și el de o boală, doar că la el boala și-a pus amprenta pe corpul lui, are un picior amputant de la genunchi în jos. În ciuda faptului că acesta are un aspect nu tocmai primitor față de societate, acesta este tot timpul plin de viață, mereu fericit, mereu grijuliu. Își iubește prietenii, în special pe Hazel. Îl ajută pe Isaac cu despărțirea....

„- De ce mă privești în felul ăsta? – Deoarece ești frumoasă. Îmi face plăcere să privesc oameni frumoși și, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât să nu-mi interzic plăcerile mai simple ale vieții.”

Isaac face și el parte din grupușorul lor de prieteni. Toți trei s-au întâlnit la grupul acela de suport, unde toți vorbesc despre boala lor și despre cum se simt. Isaac este orb, iar asta nu-l împiedică să arunce cu ouă în mașina fostei iubite! Nu subestimați orbii!

Isaac este puțin pesimist și trist, trist din cauză că nu mai are o prietenă pe care să o mai „atingă”. Hihi.

„I'm pretty sure all asses are blind."

Cartea este simpatică și nu cred că aș putea să-i mai ofer 2 stele, deoarece această carte ascunde multă durere. Dacă nu ai avut alături de tine un prieten care suferă de cancer, nu te poți pronunța asupra acestei cărți.

Povestea de dragoste dintre cele două personaje, Hazel și Gus, nu este siropoasă sau alte lucruri. John Green o descrie atât de frumos, atât de copleșitoare. Nimeni nu poate înțelege o asemenea relație, doar dacă aveți aceeași boală și treceți printr-o asemenea situație.

P.S Știați că Hazel citea o carte „O durere supremă” la noi în România nu este apărută. Toată lumea credea că este pur și simplu o ficțiune a autorului, la fel și autorul acesteia, Peter van Houten. Cartea există în engleză și Hazel chiar apare cu ea:

Câți dintre voi v-ați dat seama că autorul, John Green, a făcut același lucru și-n cartea lui, Sub aceeași stea? Finalul cărții lasă în aer acțiunea: Hazel mai trăiește? A murit? (...) La fel și în „O durere supremă”. Dacă nu știți despre ce vorbesc, vedeți în carte! :)