Recenzie: „Anna şi sărutul franţuzesc” de Stephanie Perkins
Autor: Stephanie Perkins
Editură: EPICA
Traducător: Cristina Jinga
An apariție: 2013
Număr pagini: 304
INTRODUCERE:
Vi
s-a întâmplat vreodată sa treceți printr-o schimbare atât de rapidă şi bruscă încât
să nu aveți timp să reacționați decât mult prea târziu pentru a schimba ceva? Asemenea
unui moment în care clipiți, însă doar pentru o secundă, şi când deschideți
ochii să realizați că totul în jurul vostru arată diferit, mediul în care urmează
să trăiți, oamenii de care sunteți înconjurați, limba pe care trebuie să o vorbiți
pentru a putea comunica, poate chiar şi…propria persoană? Pentru unii poate părea
o oportunitate de a se elibera de tot ce îi nemulțumea înainte, de a scăpa de sâcâiala
celor din jur, de griji, o șansă pentru un nou şi frumos început; însă pentru alții
reprezintă mai mult un şoc, o liberate de care se puteau lipsi cu ușurință, un
moment în care se izbesc dureros de un perete pe care scrie cu majuscule
„VIAŢĂ”. Anna din „Anna şi sărutul franțuzesc” trece exact prin aceeași experiență.
Este obligată să îşi petreacă ultimul an de liceu departe de familie, de
prieteni, lăsând în urmă tot ce o făcea fericită pentru a se transfera la Paris,
într-o şcoală cu program în engleză, în cea mai mare parte la insistenţele şi
presiunea din partea tatălui, cunoscut drept un romancier de succes la nivel
global.
REZUMAT:
Anna
este o adolescentă cu o viaţă relativ obişnuită, dar fericită; Totul se schimbă
însă când tatăl ei vine cu o propunere (mai mult o obligaţie pentru că Anna nu
are niciun cuvânt de spus în luarea acestei decizii) şi aceea de a-şi petrece clasa
a doisprezecea la o şcoală internat din mijlocul Parisului. Ce veste minunată
ar părea pentru mulţi dintre noi; un an întreg în minunatul oraş al luminilor,
atât de romantic şi fermecător, însă Anna este devastată pentru că trebuie să
îşi lase în urmă familia, prietenii, iubitul, tot ce o făcea fericită şi îi
oferea siguranţă. Când ajunge la cămin şi rămâne de una singură îşi dă seama că
viaţa într-un oraş complet necunoscut cu oameni noi şi imprevizibili va fi una
extrem de dificilă.
Se
alipeşte de o trupă de prieteni foarte simpatici:
Meredith -
sportiva
Rashmi - inteligenta
Josh - artistul
St. Clair - celmaidrăguţbăiatdintoatăşcoala
care
o vor ajuta să se integreze, să petreacă şi cel mai important să uite de dorul
pe care îl poartă pentru cei de acasă.
Povestea
de iubire dintre Anna şi St. Clair se înfiripă rapid, flama aprinzându-se încă
de la prima întâlnire a celor doi, însă cea mai mare problemă o constituie
faptul că atât Anna cât şi St. Clair sunt într-o relaţie; Anna încearcă să
construiască o barieră invizibilă de „Suntem Doar Prieteni” între ei doi pentru
a-şi proteja propria inimă şi prietenia cu St. Clair ( sau cel puţin aşa credea
ea). Cei doi sunt mereu alături unul pentru altul, întotdeauna gata să se ajute
şi să asculte, însă pe zi ce trece sentimentele unuia pentru celălalt cresc şi
dorinţa inimilor de a fi împreună poate avea consecinţe dureroase, atât pentru
ei cât şi pentru cei din jur. Pe parcurs povestea se complică, apar personaje
din exterior care tulbură liniştea micului grup de prieteni, situaţii care pun
la încercare sentimentele şi încrederea unuia faţă de celălalt, conflicte -
împăcări şi de restul nu vă mai spun; vă las să descoperiţi singuri tainele
acestui roman super drăguţ şi captivant.
PERSONAJE:
ANNA
Anna
e o simpatică! E ambiţioasă şi are un caracter puternic pe care uneori are
tendinţa să-l folosească până în pânzele albe, însă nu suportă nedreptatea şi în
special luatul peste picior. Visul ei este să devină primul mare critic de film
femeie din America, iar ca prim pas spre această mare carieră şi-a deschis un
blog pe care postează recenzii despre filme, noi sau vechi, si vizitează cât de
des poate cinematografele. Chiar acest element este cel care a relaxa-o cel mai
mult de când s-a mutat in Franţa; faptul că a avut ocazia să vizioneze filme e
ceea ce îi amintea cel mai mult de acasă.
ST. CLAIR
St.
Clair este tipul băiatului perfect: cu un fizic atrăgător, păr frumos şi
ciufulit, un zâmbet șarmant şi un umor căruia îi reziști cu mare dificultate. Are
o poveste de viață tristă ce implică un tată posesiv care mereu a preferat
faima şi succesul în pofida familiei sale, dar niciodată nu le-a oferit
libertatea de a-şi crea o altă viață, diferită; i-a ținut din totdeauna la degetul mic, şi mai nou află că mama sa, pe care o iubește extrem de
mult şi cu care are o legătură foarte puternică suferă de cancer.
CONCLUZIE:
În
concluzie, „Anna şi sărutul franțuzesc” de Stephanie Perkins este un
roman
original, cu poveşti de viață înduioşătoare, cu sentimente si gânduri încâlcite
care par a nu a mai avea nicio rezolvare, cu legături de prietenie puternice şi
drame intense; o oglindire perfecta a vieții de licean, cu toate tipologiile de
adolescenți; de la fata super frumoasă, dar rea şi amicul ei grosolan dar
„cool, până la tocilara din primele bănci şi ușuraticele cu decolteu super
adânc şi în acelaşi timp o poveste originală şi naturală.
Mulțumim prietenilor de la EPICA pentru
cărticică! Puteți comanda cartea de la ei de pe site sau cu un
click aici.
0 comentarii