#experțiîncărți: Obiecte ascuțite de Gillian Flynn
Hello peeps! 💜
Anul acesta Librarium a împlinit 10 ani, acest eveniment a lansat și o
campanie denumită #experțiîncărți, fiind prezente 9 categorii de experți pentru
toate genurile literare.
Îi mulțumesc Ghandei, de la Jurnalul unei cititoare, că m-a recrutat pentru
această campanie și mi-a încredințat încrederea ei în legătură cu timpul meu.
Când vine vorba de deadline-uri sunt praf, nu reușesc să mă pregătesc în
totalitate și las mereu pe ultima clipă ce am de făcut.
Am fost aleasă drept expertul în romane polițiste, pe filiera thriller/horror, hihi, deci recomandarea mea a fost una pe măsură! Eu i-am
recomandat Andreei, de la blogul ce-i poartă numele Andreea Pandelea, iar astăzi aflați dacă lectura pe care i-am recomandat-o i-a plăcut!
Eu am ales să primesc o recomandare de la expertul în cărți pentru
adolescenți (YA) și, credeți-mă, nu a fost deloc ușor! (Scuzele mele, Teodora!)
Vedeți
recenzia mea aici:
Recenzia Andreei în legătură cu Obiecte ascuțite de
Gillian Flynn:
Mi-am dorit foarte mult ca alegerea mea să fie o carte thriller nu pentru
că nu aș mai fi citit cărți din această categorie – nu multe, sinceră să fiu –,
ci pentru că de la un timp am început să prind gustul acestor povești. Cred că
de prin vară, dacă nu mă înșeală memoria, am realizat că acest gen ar putea să
devină, încetul cu încetul, unul preferat. Și cu toate astea, refuz să mă
consider un expert în thrillere,iar
faptul că expertul de la care a trebuit să primesc o recomandare a fost
fix o persoană care se pricepe foarte bine la acest gen, nu a putut decât să mă
încânte.
Recunosc că, atunci când Alexandra mi-a recomandat să citesc Obiecte
ascuțite, am fost destul de reticentă în accepta sau a prefera ca aceasta să
îmi spună un alt titlu, deoarece am reușit să vizionez trei episoade din
mini-seria cu același nume, și cu toate că mi-a plăcut destul de mult atât cât
am văzut, parcă nu mai simțeam același interes și pentru a citi cartea. Iar
acest aspect cred că s-a datorat și faptului că niciodată nu am fost foarte
atrasă de cărțile lui Gillian Flynn; poate popularitatea, nu știu. Dar apoi am
fost asigurată că romanul avea să fie mult mai bun și că nu se compara cu
ecranizarea, plus că voiam – până la urmă – o provocare. Ceva ce nu aș fi
citit, în mod normal, chiar și dacă era vorba despre un thriller. Îmi aduc
aminte că m-a sfătuit să o lecturez cu melodia Send my love a lui Adele, doar
că, dragă Alexandra, am uitat de ea. În schimb, am reascultat-o după ce am citit
cartea și, împreună cu acțiunea și sentimentele pe care mi le-a oferit
povestea, recunosc că îți dau dreptate. Se potrivește atât de bine!
Singura frică reală pe care am avut-o cu această carte, a fost să nu fie o
carte polițistă, în sensul că povestea să nu se ducă mai mult în acea zonă;
știu că, de multe ori, un thriller vine la pachet și cu o anchetă, scene
polițiste și altele de genul. Nu am nimic cu acest gen, doar că nu sunt atât de
prietenă cu el și nici nu cred că o să ne înțelegem foarte bine vreodată. Și am
primit exact ce mi-am dorit, deoarece, în ciuda faptului că marea majoritate a
acțiunii s-a petrecut în jurul rezolvării cazurilor de omor ale celor două
fete, latura psihologică, traumele familiale, problemele cu care se confrunta
Camille ce țineau de trecut. Iar acesta este și unul dintre aspectele care
mi-au plăcut foarte mult la Obiecte ascuțite: s-a concentrat nu atât de mult pe
acele ucideri, cât pe personajul Camille care, cu toate că mă enerva în unele
momente, mi-a fost cam greu să nu o plac.
Acum nu știu cum au perceput ceilalți cartea, dar mie asta mi-a
transmis, și atâta timp cât nu este ceva negativ, sunt împăcată, ca să o spun
așa.
Wind
Gap este genul acela de orășel în care toată lumea se cunoaște, în care,
aparent, secretele sunt fie greu de păstrat – unele personaje au fost atât de
pisăloage în a-l împinge pe respectivul să le spună fix ceea ce își doreau –,
fie nu există. Sau ai impresia că există un secret, când, de fapt, se află doar
în capul tău. Ceea ce vreau să spun este că dacă vrei să ții ceva pentru tine,
dacă îți exprimi sentimentele într-un mod care, aparent, pare a fi anormal sau
exagerat, bați imediat la ochi. Nu că așa ceva nu s-ar întâmpla peste tot, dar
într-un oraș mic, în care mai toată lumea se cunoaște cu ceilalți de-o viață,
atunci când în oraș pășește cineva nu nou, ci transformat, devii o țintă. Și am
ajuns la un personaj care mi-a fost foarte drag în carte, un anume J., care a
fost atât de în centrul atenției, atât de criticat și învinuit, încât m-a
determinat să urăsc toată acea comunitate din Wind Gap. Unii oameni pot fi atât
de toxici!
Toată acea atmosferă de necunoscut, toate acele ucideri învăluite în mister
– într-unul atât de adânc, încât nimeni nu poate să își dea seama ce ar putea
fi vinovat –, secretele, anumite informații pe care unii le au despre unele
personaje, au creat din Obiecte ascuțite o carte pe care cu greu am putut să o
las din mână. O poveste care poate fi oricând inspirată din realitate, ce m-a
determinat să îmi doresc atât de mult să aflu identitatea criminalului, încât,
în momentele în care mi s-a permis să o citesc – în perioada asta, lipsa
timpului liber a fost/este o uriașă problemă –, cu greu am putut să fiu capabilă
să fac altceva.
Cu toate că Obiecte ascuțite a fost o carte care mi-a plăcut mai mult decât
m-aș fi așteptat, a existat un aspect care mi-a știrbit puțin din plăcerea
lecturii. Când în cursul unui an – dacă mai țin bine minte – sunt omorâte două
tinere într-un oraș cu o populație nu foarte mare, consider că autoritățile ar
trebui să fie mult mai vigilente. Mai ales când a doua ucidere s-a întâmplat de
curând. Iar eu nu prea am văzut aceste restricții din partea primarului și a
poliției, cu privire la populație. Toți oamenii mi s-au părut atât de chill,
relaxați, de parcă moartea acelor fete – nu din cauza vreunei boli sau a unui
accident – ar fi ceva normal. Părinții nu mi s-au părut a fi atât de speriați
de faptul că în mijlocul comunității lor se află un criminal care ucide într-un
mod atât de îngrozitor.
Finalul cărții m-a lăsat destul de surprinsă, deoarece – după jumătate de
carte cam începi să îți dai seama sau măcar să îți faci niște idei despre cine
ar putea fi posibilul ucigaș – mi-am ales un alt „vinovat”, când de fapt s-a
nimerit să fie altcineva. Ori am fost eu prea înceată în a rezolva așa-zisul
puzzle, iar indiciile clare au fost vizibile cu mult înainte de bingo-ul din
capul meu, ori Gillian Flynn chiar a știut cum să joace cartea acestui
deznodământ, reușind să amețească toți cititorii acestui thriller. Cert este că,
imediat după ce a ieșit la iveală vinovatul, am început să derulez toată
acțiunea cărții de la final spre început, încercând să găsesc eventuale
explicații sau gesturi care să indice vinovăția persoanei respective. Dar nu,
acel personaj a fost creat foarte bine de autoare.
Legat de mini-seria cu același nume, în care Amy Adams o interpretează pe
Camille Preaker, așa cum am spus la început, am urmărit câteva episoade din ea.
Acum nu o să încep să scriu o comparație carte versus serial sau să discut
despre cel din urmă, ci vreau să spun următoarea chestie: am reluat serialul de
la primul episod, și trebuie să menționez faptul că, dacă nu aș fi citit cartea
înainte, sunt sigură că nu aș fi înțeles în totalitate adaptarea. Cât mă uitam
la serial, am încercat să îl privesc, oarecum, și din perspectiva unei persoane
care nu are în spate cartea citită. Iar unele aspecte nu le-aș fi înțeles
înainte. Unele flaskback-uri, spre exemplu, unele scene din prezent, prezența
anumitor personaje poate. Cert este că, dacă aveți în plan să urmăriți serialul
și nu ați citit cartea, vă recomand să lecturați întâi ce este printre pagini,
și apoi să vă apucați de serial. De fapt, este aceeași recomandare pe care o adresez
la fiecare ecranizare după o carte, dar aici mai mult ca oricând.
Spre final aș dori să îi mulțumesc foarte mult Alexandrei pentru faptul că,
mai mult indirect, m-a rugat să dau o șansă acestei cărți; după ce am văzut
acele câteva episoade înainte să citesc cartea, îmi cam pierise curiozitatea.
Iar mulțumirea mea se datorează cel mai mult faptului că, dacă nu ar fi fost
ea, Georgiana și cei de la Cartepedia – și vă jur –, nu aș fi ajuns să citesc
vreodată această carte, și mergând mai departe, niciodată pe Gillian Flynn. De
ce? Nu pentru că nu m-ar fi atras subiectul cărților ei, ci pentru că, devenind
atât de populare – Fata dispărută cu al ei film, Obiecte ascuțite cu al ei
serial, Locuri întunecate cu al ei film –, îmi era frică să nu fiu dezamăgită.
Sau fie îmi doream să aștept ca acest val de popularitate să mai scadă, ca
apoi, în loc să revin la autoare – cum ar fi fost normal –, să uit de tot de
ea. Cert este, sunt absolut convinsă că, fără ajutorul celor menționați mai
sus, nu aș fi citit niciodată Gillian Flynn, și nu aș fi avut ocazia să îmi dau
seama cât de mult îmi place cum scrie și ce scrie. Cu siguranță voi citi și
alte cărți scrise de ea... acum, după ce am prins gustul.
Cartea a primit 4 steluțe!
Dacă eu nu am reușit până acum să vă conving să citiți această carte, sper
că a reușit Andreea. Găsiți cartea pe site-ul cartepedia.ro, dar și în
librăriile Librarium din țară, unde sunteți așteptați și de #experțiiîncărți.
Puteți arunca o privire pe blogul Andreei să vedeți ce carte a recomandat
ea, Andreea este expertul în cărți istorice!
4 comentarii
O recomandare super mișto! Recomand, la rândul meu, cartea. ^_^ Mulțumesc mult, Alexandra, pentru lectura faină! :*
RăspundețiȘtergereO să continui la infinit să recomand această carte tuturor! Mă bucur enorm de mult că ți-a plăcut! ♥
ȘtergereMereu să îi dai o șansă cărții, decât filmului sau serialului... Argh!
xoxo
M-ați convins și pe mine să adaug cartea pe lista mea de lecturi <3
RăspundețiȘtergereSper să fie citită cât mai repede și să vezi cât de bună este! Ayay
Ștergere*emoții*